Amintirea unor lecţii dure

Am fost unul dintre cei 75 de cubanezi încarceraţi pentru convingerea că libertatea e un miracol ce poate fi atins.

M-am născut din nou, la 60 de ani, la mai multe mii de metri altitudine deasupra Atlanticului. Nu sunt vorbe goale. Aşa am simţit când am fost eliberat din închisoare în Cuba şi exilat în Spania.

Debutul meu ca deţinut politic a avut loc în 2003. Am fost unul dintre cei 75 de cubanezi încarceraţi pentru convingerea că libertatea e un miracol ce poate fi atins, nu o infracţiune.

Se spune că închisoarea e o şcoală şi e adevărat. Am încercat să fiu un elev bun şi mi-am reţinut lacrimile. În câteva luni, am reuşit să mă orientez destul de bine prin labirintul de suflete distruse. Am învăţat secretele şi legendele ucigaşilor plătiţi, am aflat despre crimele pasionale, am luat contact cu traficaţii de pulberi ilicite şi cu aceia care încercaseră să emigreze, dar ale căror călătorii clandestine nu fuseseră un secret pentru stat.

Zoologia a fost o lecţie pe care am învăţat-o zilnic. Am învăţat să trăiesc cu şobolanii şi chiar ajunsesem să mă uit la ei, uneori, cu un sentiment asemănător cu apetitul.

M-am specializat în singurătate şi tăcere. Am stat într-o celulă în care abia îţi puteai întinde mâinile. M-am familiarizat şi cu aerul închis al încăperilor supraaglomerate şi cu zgomorul neîncetat de voci. La unele cursuri am fost  numai spectator. Acolo am învăţat că unii deţinuţi se specializau în autoprovocarea rănilor, ca soluţie crudă pentru disperarea lor. 

O mare parte a programului de studii consta în apărarea propriilor drepturi. Am rezistat în greva foamei 16 zile.

Am cunoscut vânzători şi cumpărători de droguri recreaţionale care erau foarte pricepuţi la evitarea sau la mituirea gardienilor şi a informatorilor. Mulţi aveau experienţă în agresiunea armată. Cuţite vechi, dar ascuţite, mânuite cu îndemânare, provocau mânie şi lăsau urme de sânge. Dar nu m-am înscris la aceste cursuri.

Am avut întotdeauna aptitudini pentru materiile care au legătură cu visul. Am visat cu fervoare  la soţia şi la copiii mei. Am fost un student aproape exemplar. Am rămas repetent la o singură materie: ura. Nu-i urăsc pe cei care m-au închis.

Acum, privesc viitorul cu speranţă şi chiar visez la întoarcerea într-o Cubă unde libertatea nu e o iluzie imposibilă.