Ambasadorul palestinian la UE susţine că Morgherini i-a confirmat că niciun stat UE nu-şi va muta ambasada la Ierusalim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Niciunul dintre statele membre UE nu-şi va muta ambasada în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, afirmă ambasadorul palestinian pe lângă Uniunea Europeană, Abdul Rahim Farra, care susţine că acest lucru i-a fost confirmat de şefa politici externe a UE, Federica Morgherini, după cum relatează agenţia palestiniană de presă WAFA.

Diplomatul palestinian a declarat pentru postul de radio Vocea Palestinei, preluat de agenţia WAFA, că Morgherini i-ar fi confirmat această poziţie în timpul unei întâlniri la Bruxelles cu reprezentanţi ai Organizaţiei pentru Cooperare Islamică şi în prezenţa ministrului palestinian de Externe, Riyad Malki.

Farra a declarat că Malki a subliniat, în timpul întâlnirii, că niciunui stat membru UE nu ar trebui să i se permită să demareze proceduri sau chiar să anunţe intenţia mutării ambasadei la Ierusalim.

Iar la rândul său, susţine ambasadorul palestinian pe lângă UE, Mogherini ar fi declarat totuşi că, deşi secretariatul general al UE nu are drept de veto asupra deciziilor individuale ale statelor membre, niciun stat membru UE nu va acţiona contrar consensului european pe acest subiect.

Morgherini ar fi spus că nu va exista nicio schimbare a poziţiei Uniunii referitor la Ierusalim, al cărui viitor va fi decis prin negociere între părţile implicate, mai scrie WAFA.

Conform declaraţiilor lui Abdul Rahim Farra, Morgherini ar fi spus că discuţiile dintr-unele ţări membre UE care ar dori să-şi mute ambasadele la Ierusalim sunt doar vorbe şi că nu va exista nicio relocare a vreunei ambasade a unei ţări europene.

Cehia şi România au dat recent indicii că vor urma exemplul Statelor Unite ale Americii şi-şi vor muta abasadele de la Tel Aviv la Ierusalim, încheie agenţia de presă palestiniană.

Premierul Viorica Dăncilă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, s-au aflat, miercuri şi joi, într-o vizită oficială în Israel, la invitaţia prim-ministrului Benjamin Netanyahu, în contextul în care săptămâna trecută Guvernul a adoptat un memorandum privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, măsură criticată dur de preşedintele Klaus Iohannis.

Premierul Viorica Dăncilă, căreia preşedintele Iohannis i-a cerut demisia, la întoarcerea din vizita din Ierusalim, a declarat, vineri seară, la România TV, că Guvernul a adoptat un memorandum în ceea ce priveşte ambasada României din Israel care nu conţine altceva decât o platformă prin care să fie consultate toate instituţiile implicate. ”Noi nu am vorbit că mutăm ambasada României în Ierusalim mâine”, a spus prim-ministrul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul