Amazon a renunţat la un robot HR considerat „misogin“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Amazon, un gigant în comerţul online, a renunţat discret la serviciile unui robot HR, motivul fiind că era „misogin“, transmite Reuters.

Un robot HR dezvoltat de Amazon începând cu 2014 a fost scos treptat din serviciu.

Conform unei surse apropiate dosarului, creatorii acestui program şi-au dorit să găsească cei mai buni candidaţi din 100 pentru angajare. Însă compania a descoperit de-a lungul timpului că noul sistem era reticent faţă de femei, mai ales pentru posturile de programator sau pentru alte zone tehnice. Programul penaliza aplicaţiile care includeau cuvântul „woman – femeie“, dar şi absolventele unor instituţii de învăţământ superior exclusiv feminine. O explicaţie poate fi programul a fost instruit în baza unor aplicaţii primite de companie în ultimii zece ani, iar majoritatea acestora au venit de la bărbaţi.

Programatorii au încercat să remedieze situaţia, dar, în lipsa garanţiilor de imparţialitate, compania a renunţat la proiect şi la programul de recrutare.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă