Interviu Alexandru Moşanu primul preşedinte al Parlamentului din Republica Moldova: „Europa vrea de la Moldova mai mult decât vrem noi“

În cei 20 de ani de existenţă Republica Moldova n-a avut parte de atâta deschidere din partea Occidentului, susţine Alexandru Moşanu, cel care, practic, a scris Declaraţia de Independenţă. Şansa pe  care o are Republica Moldova, spune profesorul universitar, nu trebuie ratată pentru că există riscul să nu se mai repete niciodată.

Valentina Basiul: La 20 de ani de la crearea Republicii Moldova se poate vorbi despre o identitate a populaţiei acestei ţări?

Alexandru Moşanu: Identitatea românească a moldovenilor a fost constatată de cărturari din Evul Mediu, de cronicarii noştri, de Dimitrie Cantemir şi de marii oameni de cultură şi politici din secolul XIX. Această identitate a început să fie pusă la îndoială de exponenţii imperialismului rus, ai Rusiei ţariste, care în 1812 a anexat partea de răsărit a Ţării Moldovei. Cele mai mari falsuri în problema identitară s-au comis în perioada sovietică de ocupaţie. Atunci ne-a fost impusă ideologia moldovenismului antiromânesc, transformată într-o măciucă şi utilizată în scopul înăbuşirii spiritului naţional al românilor de la est de Prut. A fost reprimată orice formă de manifestare a acestui spirit. Cei mai curajoşi exponenţi ai românismului au fost nimiciţi fizic, iar alţii au fost condamnaţi la ani grei de puşcărie. În etapa actuală, răspunsul la întrebarea dumneavoatră ni-l oferă Declaraţia de Independenţă. În acest document istoric este evidenţiat adevărul că moldovenii de la est de Prut sunt parte componentă a poporului român. Valorile naţionale care definesc identitatea românească a moldovenilor din Republica Moldova îşi găsesc expresie în documentele principale ale Mişcării de Renaştere şi Eliberare Naţională, care în anii 1989-1991 şi-a reafirmat aspiraţiile de libertate, independenţă şi unitate naţională. Respectivele documente reconfirmă faptul că limba, istoria, cultura, însemnele statale, tradiţiile şi obiceiurile populaţiei autohtone majoritare fac parte din patrimoniul valoric al tuturor românilor. Trebuie să subliniem că Declaraţia de Independenţă a fost votată şi de reprezentanţii democraţilor aparţinând grupurilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase.

Ce a pierdut şi ce a câştigat populaţia Moldovei în aceşti 20 de ani?

Populaţia în ansamblul ei a avut doar de câştigat. Ea s-a izbăvit de un regim totalitar comunist care timp de decenii s-a menţinut la putere recurgând la crime, teroare şi represiune. Au fost sparte zidurile imperiului răului şi am obţinut libertatea mult râvnită. Problema este că gestionăm nesatisfăcător drepturile şi libertăţile câştigate. Cu mare greu se modifică mentalităţile cu rădăcini în trecutul colonial sovietic. Până în ultima vreme clasa politică de la noi a fost dominată de nomenclatura comunistă. Ea a înclinat mai mult spre Est, alegând un model de dezvoltare similar celui din ţările răsăritene. Procesul de depopulare a Republicii Moldova şi consecinţele nefaste ale rusificării populaţiei autohtone majoritare sunt cele mai mari obstacole care ne stau în calea spre Uniunea Europeană.

Încotro credeţi că va merge vasul pe care aţi încercat să-l puneţi pe un anumit curs?

Nu ştiu, este foarte complicată situaţia noastră. Dacă acum nu profităm de efortul Occidentului de a ne scoate din sfera de dominaţie a Rusiei, pierdem ultima şansă.

Astăzi avem o clasă politică suficient de matură, avem o orientare clară?

Am crezut foarte mult în apariţia unei noi clase politice şi leg în continuare tot de noua generaţie de politicieni. La noi se întâmplă ce se întâmplă, sper să depăşim situaţia complicată şi de data asta. Niciodată n-am avut ca în ultimii doi ani situaţii când zi şi noapte să fim lăudaţi, ştiind cât de slabi suntem. Europa vrea să ne încurajeze, să ne sprijine, vrea mai mult decât vrem noi. Dacă pierdem şi această şansă s-a terminat. Ne întoarcem iar la „mama-Rusie". Aceasta deja ne dă indicaţii cum să ne numim limba, ce fel de istorie trebuie să învăţăm, cine ne sunt „eliberatorii".

Era posibilă în 1990-1991 unirea cu România?

Nu era posibilă niciun fel de unire. Deschizând Marea Adunarea Naţională, în dimineaţa zilei de 27 august 1991, am văzut doar pancarte pe care era scris „Libertate" şi „Independenţă". Aceste două cuvinte reflectau starea de spirit a majorităţii participanţilor la Mişcarea de Renaştere şi Eliberare Naţională. Alt adevăr este şi acela că nici România nu se gândea la unire. Să ne aducem aminte de tratatul sovieto-român semnat, la 5 aprilie 1991, de Mihail Gorbaciov şi Ion Iliescu. Nici Occidentul nu încuraja curentul unionist din Republica Moldova. Vizitând în septembrie 1991 SUA şi Canada, mi-am dat seama de această realitate.

"Dacă pierdem şi această şansă s-a terminat. Ne întoarcem iar la „mama-Rusie"."