Alegerile prezidenţiale din Iran, câștigate de Pezeshkian, un reformist care promite „să întindă mâna prieteniei tuturor” VIDEO

0
0
Publicat:

Candidatul reformist Massoud Pezeshkian a câştigat al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Iran, devansându-l pe ultraconservatorul Said Jalili, a anunţat sâmbătă Ministerul de Interne de la Teheran, informează AFP, citată de Agerpres.

Potrivit autorităţilor locale, Pezeshkian a strâns peste 16 milioane de voturi, faţă de cele peste 13 milioane de voturi primite de adversarul său, un fost negociator al dosarului nuclear iranian, dintr-un total de 30 de milioane de voturi deja numărate.

În procente, Massoud Pezeshkian a obţinut 53,7% din voturi, în timp ce contracandidatul său a primit 44,3% din voturi, potrivit dpa.

Participarea la vot a fost sub 50%.

Pezeshkian vrea un Iran mai deschis în relaţia cu Occidentul

După victoria asupra ultraconservatorului Jalili, Massoud Pezeshkian le-a mulţumit susţinătorilor săi.

Pezeshkian a câştigat al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Iran. FOTO Captură video WION

„Vom întinde mâna prieteniei tuturor. Cu toţii sunt locuitorii acestei ţări. Trebuie să ne folosim de toată lumea pentru progresul ţării. Sunt fraţii noştri. Eu nu aveam nici partid, nici sprijin. Aceşti oameni au venit cu dragoste şi au ajutat, iar eu le mulţumesc", a declarat Pezeshkian.

Votul trebuia să se închidă vineri la ora 18:00 (14:30 GMT), dar, aşa cum era de aşteptat, autorităţile au permis ca secțiile să rămână deschise pentru mai mult timp în multe locuri. Chiar şi aşa, participarea la vot a fost de numai 49,8%, potrivit autorităţii electorale, citate de dpa.

Alegerile prezidenţiale din Iran au fost urmărite cu atenţie în străinătate, în condiţiile în care Iranul, ţară importantă în Orientul Mijlociu, se află în centrul mai multor crize geopolitice, de la războiul din Gaza până la dosarul nuclear, în care Teheranul se opune ţărilor occidentale, în special SUA, inamicul său înveterat.

Organizat în grabă pentru găsirea unui înlocuitor pentru preşedintele ultraconservator Ebrahim Raissi, decedat într-un accident de elicopter pe 19 mai, scrutinul a avut loc într-un context de nemulţumire a populaţiei în special cu privire la starea economiei, lovită puternic de sancţiunile internaţionale.

61 de milioane de iranieni au fost chemaţi la urne vineri în 58.638 de circumscripţii electorale din întreaga ţară.

Participarea la primul tur, în urmă cu o săptămână, s-a situat, cu 39,92% din cele 61 de milioane de alegători, la cel mai scăzut nivel din ultimii 45 de ani în republica islamică, departe de prezența de 80% de la alegerile prezidenţiale de la sfârşitul secolului al XX-lea.

Massoud Pezeshkian este chirurg cardiovascular și fost ministru al sănătății

Aflat pe primul loc în primul tur, cu 42,4% de voturi, contra celor 38,6% pentru Jalili, deputatul reformator Massoud Pezeshkian, un chirurg în vârstă de 69 de ani care îşi afirmă loialitatea pentru republica islamică, pledează pentru un Iran mai deschis în relaţia cu Occidentul. El a primit sprijinul unor foşti preşedinţi, reformistul Mohammad Khatami şi moderatul Hassan Rohani.

Massoud Pezeshkian este originar din nord-vestul Iranului și a activat în armată în timpul Războiului din Golf, iar apoi, ani la rând, a practicat chirurgia cardiovasculară în oraşul Tabriz.

Deputatul reformator a avut o campanie discretă, în care a cerut refacerea încrederii între guvern şi iranieni.

Pezeshkian şi-a pierdut soţia şi unul dintre fii într-un accident rutier, în 1990, iar la mitingurile sale de campanie a apărut adesea însoţit de fiica sa şi de un nepot.

Massoud Pezeshkian a fost ministru al sănătăţii în timpul celui de-al doilea mandat prezidenţial al reformistului Mohammad Khatami, între anii 2001 şi 2005.

A criticat reglementările stricte din Iran 

S-a descris drept un politician conservator care crede că reformele sunt necesare şi, ca mulţi alţi politicieni din tabăra reformistă, a cerut îmbunătăţirea relaţiilor cu Occidentul.

Pe plan intern, el a criticat reglementările stricte din Iran privind portul vălului islamic pentru femei şi a declarat că se opune cenzurării internetului.

Pezeshkian şi-a exprimat totodată loialitatea pentru liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, şi pentru puternicii Gardieni ai Revoluţiei, dar a insistat că reformele sunt necesare.

Ultraconservatorul Jalili, contracandidatul său, în vârstă de 58 de ani, era cunoscut în schimb pentru poziţia sa inflexibilă faţă de puterile occidentale.

Alegerile vor avea însă urmări limitate, preşedintele având doar puteri restrânse, fiind însărcinat să aplice, la conducerea guvernului, marile linii politice fixate de ghidul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, care este şef al statului, scrie Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji