Alegeri Venezuela: Puterea este învinsă în bastionul familiei Chavez

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sergio Garrido, guvernatorul ales al statului Barinas FOTO EPA-EFE

Opoziţia din Venezuela a obţinut duminică o victorie istorică în alegerile pentru postul de guvernator al statului Barinas, deţinut din 1998 de familia fostului preşedinte Hugo Chavez. A fost un scrutin în care puterea a făcut totul pentru a smulge victoria, după un prim tur anulat de justiţie în noiembrie 2021, transmite AFP.

Aproape necunoscut în urmă cu câteva săptămâni, opozantul Sergio Garrido l-a înlocuit în scurt timp pe primul candidat din tabăra sa, Freddy Superlano, a cărui victorie din primul tur a fost anulată prin declararea sa drept candidat ineligibil de către justiţia supusă regimului condus de Nicolas Maduro.

„Nu ne-am îndeplinit obiectivul” de a câştiga, a recunoscut duminică seară Jorge Arreaza, un fost ginere al lui Chavez, chiar înainte de anunţul oficial al rezultatelor de către Consiliul Naţional Electoral (CNE).

Fost vicepreşedinte al Venezuelei şi fost ministru de Externe, Jorge Arreaza, personalitate de frunte a chavismului, a candidat la alegerile din acest stat din vestul ţării după ce guvernatorul în funcţie, Argenis Chavez, fratele lui Hugo Chavez, a renunţat să obţină un nou mandat.

„Nobilul popor din Barinas a obţinut victoria”, s-a felicitat Sergio Garrido.

„Cu unitate şi puterea fiecăruia dintre voi, am reuşit. Am reuşit să depăşim obstacolele şi adversităţile, în ciuda a tot ceea ce am avut de înfruntat”, a adăugat guvernatorul ales al statului Barinas.

Divizată în alegerile din 21 noiembrie, opoziţia a suferit o înfrângere usturătoare la nivel naţional în faţa puterii, care câştigat 19 din cele 23 de state şi primăria capitalei Caracas.

Barinas este considerat un stat-cheie, important din punct de vedere strategic datorită terenurilor sale agricole, rezervelor de petrol şi situarea în apropierea frontierei cu Columbia, unde fac ravagii gherile şi traficanţi de droguri.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată