Agenţia Europeană a Medicamentului a devansat evaluarea vaccinului pentru COVID-19 al Moderna, pentru data de 6 ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA-EFE

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a devansat, joi, o şedinţă de evaluare a vaccinului pentru Covid-19 dezvoltat de compania Moderna, stabilind ca aceasta să aibă loc pe 6 ianuarie şi nu pe 12 ianuarie, cum era programat iniţial, transmite Reuters.

”Astăzi, înainte de termen, Moderna a depus ultimele date necesare pentru evaluarea cererii sale. Acestea conţin informaţii specifice producţiei vaccinului pentru piaţa UE”, a anunţat EMA.

Autoritate de reglementare a anunţat, marţi, că o comisie de experţi se va întruni pe 21 decembrie pentru a evalua vaccinul fabricat de compania americană Pfizer împreună cu partenera sa BioNTech din Germania. Iniţial, comisia ar fi trebuit să se întâlnească pe 29 decembrie.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică