Aflat sub presiunea SUA, Iranul nu se poate aștepta la prea mult ajutor din partea Chinei și Rusiei, spun experții

Pe măsură ce tensiunile dintre Washington și Teheran ating cote fără precedent, cei mai puternici aliați ai Iranului, China și Rusia, dau puține semne că ar fi dispuse să-i vină în ajutor. În ciuda eforturilor de consolidare a legăturilor militare, aceste țări sunt reticente să riște un conflict direct cu Statele Unite de dragul Iranului, apreciază analiștii, citați de WSJ.

Săptămâna trecută, Rusia și Iranul au desfășurat un exercițiu naval de amploare redusă în Golful Oman – o demonstrație simbolică de forță care însă pălește în comparație cu prezența militară americană concentrată acum în regiune. Televiziunea de stat iraniană a anunțat că un exercițiu mai amplu, care va include și nave chineze, este planificat în perioada următoare în Strâmtoarea Hormuz. Analiștii spun însă că aceste exerciții sunt în mare parte ceremoniale.

Iranul a încercat, de asemenea, să-și refacă stocul de rachete, apărarea aeriană și alte capacități militare, bazându-se pe ajutorul Chinei și Rusiei după pierderile suferite în urma războiului de 12 zile cu Israelul, și a intervenției SUA, în iunie trecut. Totuși, experții estimează că nici Beijingul, nici Moscova nu sunt dispuse să ofere sprijin militar direct în cazul în care președintele american Trump decide să ordone un atac asupra Iranului.

„Nu își vor sacrifica propriile interese pentru regimul iranian”, a explicat Danny Citrinowicz, fost oficial de informații militare israelian și în prezent analist la Institutul pentru Studii de Securitate Națională din Tel Aviv. „Ei speră că regimul va supraviețui, dar cu siguranță nu vor contracara militar Statele Unite.”

Pentru China, miza este clară. O aliniere prea strânsă cu Teheranul ar putea pune în pericol relația importantă cu Statele Unite, mai ales înainte de vizita programată a lui Trump la Beijing. Deși China rămâne cel mai mare client al Iranului în ceea ce privește achiziția de petrol și un pilon economic vital, analiștii spun că Beijingul se teme să nu-și pericliteze relațiile cu statele din Golf.

Dacă regimul iranian se prăbușește în urma atacului SUA, Beijingul „va încerca să asigure fluxuri neîntrerupte de petrol” și „va cultiva influența asupra guvernului succesor, în special pentru a preveni o realiniere față de Statele Unite”, au scris Ryan Hass și Allie Matthias de la Brookings Institution, un think tank din Washington, într-o analiză recentă.

Rusia își face un calcul similar, deși mai presant, nedorind să-l înstrăineze pe Trump și să-l apropie de Ucraina, în contextul negocierilor de pace. Dar acesta este doar un considerent.

Pe de o parte, Iranul este un partener important pentru Moscova, pe care nu ar dori să-l piardă, mai ales după ce SUA l-au înlăturat pe Nicolás Maduro, un aliat al Rusiei, în Venezuela, luna trecută.

Pe de altă parte, este puțin probabil ca președintele rus Vladimir Putin să vină în ajutorul lui Khamenei dacă loviturile americane amenință să destabilizeze regimul iranian.

„Aceste relații sunt extrem de pragmatice și tranzacționale”, apreciază Alexander Palmer, de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale. „Nu au un interes strategic suficient în Iran pentru a fi dispuși să intre în război cu Statele Unite pentru această țară.”

În urma retragerii administrației Trump, în timpul primului său mandat, din acordul din 2015 privind limitarea programului nuclear iranian, negociat de administrația Obama, liderul suprem iranian, Ali Khamenei, a pledat pentru consolidarea relațiilor cu Moscova și Beijing. În 2018, Khamenei declara unui grup de academicieni că „ar trebui să ne orientăm către Est, nu către Vest”.

Corpul Gardienilor Revoluției Islamice, care a dobândit o influență tot mai mare în cadrul structurii de putere din Iran, a identificat Rusia drept potențial furnizor de armament avansat și China drept sursă de tehnologie. Cu toate acestea, această politică a generat beneficii de securitate sub așteptările Teheranului.

„Iranienii sunt nemulțumiți. Și-ar dori o implicare mai substanțială din partea Chinei și a Rusiei, dar în lipsa unor alternative mai bune sunt obligați să mențină aceste relații”, a apreciat Ali Vaez, expert în Iran la International Crisis Group din Bruxelles.

Liderii iranieni au urmărit cu îngrijorare, de-a lungul anilor, prăbușirea guvernelor din Irak, Afganistan, Libia, Yemen și Siria. Mai recent, Israelul a decimat o mare parte din milițiile regionale ce sprijineau Iranul.

Deși China și Rusia au furnizat unele echipamente militare – componente pentru rachete balistice, sisteme de apărare aeriană S-300 și echipamente de bruiaj al comunicațiilor – aceste mișcări nu schimbă radical echilibrul strategic. Analiștii spun că exercițiile și livrările de armament recente sunt în mare parte simbolice, menite să comunice reziliență mai degrabă decât să ofere o descurajare reală.

Între timp, Iranul își flexează mușchii în Strâmtoarea Ormuz, pentru a semnala că ar avea capacitatea de a perturba fluxurile globale de petrol și de a ataca interesele americane chiar și de una singură.

Potrivit analiștilor, nu există indicii că Beijingul sau Moscova ar fi trimis în grabă echipament militar în Iran înaintea unui posibil atac al SUA.

„Toate acestea sunt sub pragul care ar putea înclina în mod semnificativ balanța militară în favoarea Iranului”, a spus Vaez. „Odată ce conflictul începe, au demonstrat că tot ce sunt dispuși să facă este să ofere mesaje de bine și rugăciuni.”