Aeroporturile din Cuba au rămas fără kerosen. Rusia a trimis un avion gol pentru a lua turiști de pe insulă
0Cuba riscă să piardă servicii aeriene vitale, în contextul în care rămâne fără combustibil pentru aviație, în timp ce o națiune aliată a tăiat o importantă supapă de ieșire pentru migranți, pe fondul presiunii crescânde din partea SUA de a accelera prăbușirea regimului de la Havana, relatează Bloomberg.
Guvernul de la Havana a anunțat companiile aeriene internaționale că nu mai pot realimenta pe principalul său aeroport din Havana, în contextul crizei energetice severe cu care se confruntă țara după ce Donald Trump a amenințat cu tarife vamale țările care furnizează petrol Cubei. Alimentarea cu kerosen nu va mai fi disponibilă pe Aeroportul Internațional Jose Marti timp de o lună, începând de marți, până pe 11 martie, a anunțat Administrația Federală a Aviației într-un comunicat emis duminică.
Situația aprovizionării cu combustibil a Cubei este critică, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Interfax. Cu toate acestea, el nu a precizat dacă Moscova intenționează să furnizeze produse petroliere insulei.
Cea mai mare companie aeriană din Rusia, Aeroflot, și-a anulat zborul comercial de luni către Cuba și a trimis în schimb avionul gol ca să preia turiștii blocați pe insulă, a anunțat asociația operatorilor turistici din Rusia într-un comunicat. Zborurile Aeroflot către Cuba au fost suspendate până la sfârșitul lunii martie, se mai arată în comunicat.. Compania estimează că aproximativ 4.500 de ruși sunt în vacanță în Cuba în prezent.
Între timp, Nicaragua și-a modificat legislația pentru a împiedica cetățenii cubanezi să intre fără viză în țara din America Centrală. Aproape unul din cinci rezidenți cubanezi a fugit de pe insulă în ultimul deceniu, pe fondul crizei economice severe.
Cuba este deservită de companii aeriene americane, canadiene, europene și latino-americane. În perioadele anterioare de dificultăți economice, inclusiv după căderea Uniunii Sovietice, companiile aeriene și-au reorganizat zborurile pentru a permite realimentarea în Mexic sau Republica Dominicană.
Criză de bunuri de larg consum și medicamente
Pe lângă turiștii care reprezintă o sursă esențială de valută pentru guvernul cubanez, călătorii aduc adesea provizii esențiale pe insula aflată în criză economică și energetică. Alimentele, medicamentele și bunurile de larg consum sunt adesea importate prin intermediul așa-numiților cărăuși care își burdușesc bagajele pentru a aduce cât de multe produse în țară.
Washingtonul a întrerupt practic livrările de combustibil către Cuba dinspre principalul său aliat, Venezuela, la începutul lunii ianuarie, când l-a arestat pe liderul socialist Nicolas Maduro pentru a fi judecat la New York pentru acuzații de narcoterorism.
Guvernul de la Havana a declarat săptămâna trecută că este deschis discuțiilor cu SUA, dar insistă că sistemul său de guvernare nu este deschis negocierilor. Vineri seară, a anunțat măsuri de urgență pentru a face față crizei, care au inclus scurtarea programului de transport public, reducerea săptămânii de lucru la luni până joi în instituțiile publice și mutarea unor cursuri online.
De asemenea, a început să închidă stațiuni turistice, pentru a concentra vizitatorii într-un număr mai mic de hoteluri, pentru a profita la maximum de vârful de turiști de sezon.
Statul intenționează, de asemenea, să accelereze planurile de tranziție către o utilizare mai intensă a energiei solare. Rețeaua națională de energie electrică a Cubei s-a prăbușit de șase ori în decurs de un an, pe măsură ce condițiile de pe insulă s-au înrăutățit.
Mexicul a trimis duminică două nave ale marinei încărcate cu peste 800 de tone de ajutoare umanitare către insulă, inclusiv alimente și produse de igienă personală.