Abdullah Abdullah susţine că Ashraf Ghani a părăsit ţara: „Fostul preşedinte al Afganistanului a părăsit Afganistanul, lăsând ţara în această situaţie dificilă“ VIDEO
0Abdullah Abdullah, liderul Înaltului Consiliu pentru Reconciliere Naţională, a anunţat, duminică, pe Facebook, că preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, a părăsit ţara, relatează The Guardian.
„Fostul preşedinte al Afganistanului a părăsit Afganistanul, lăsând ţara în această situaţie dificilă”, a afirmat Abdullah.
Abdullah le-a cerut oamenilor să rămână calmi şi forţelor afgane să coopereze pentru garantarea siguranţei în Kabul.
De asemenea, el le-a cerut talibanilor să acorde ceva timp pentru negocieri înainte să intre în Kabul.
Potrivit unui oficial din Ministerul afgan de Interne, citat de Reuters, Ghani a plecat în Tadjikistan.
Unii talibani au fost văzuţi în oraş, dar majoritatea insurgenţilor se află acum la periferia oraşului.