28 de migranţi morţi au fost găsiţi pe o plajă din Libia. Naufragiul ar fi avut loc în urmă cu câteva zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă

28 de migranţi au fost găsiţi morţi pe o plajă de pe coasta de vest a Libiei, sâmbătă seară. Naufragiul ar fi avut loc în urmă cu câteva zile, spun autorităţile.

„Echipele Crucii Roşii au recuperat 28 de cadavre ale unor migranţi morţi şi au găsit trei supravieţuitori, în două locuri diferite de pe plajele din Al-Allous", la 90 de kilometri de capitala Tripoli, a declarat pentru AFP un oficial local din domeniul securităţii.

„Starea cadavrelor în descompunere indică faptul că naufragiul a avut loc în urmă cu câteva zile", a adăugat el, relatează Agerpres.

Tragedia a avut loc la doar câteva zile după ce alţi 160 de migranţi au murit într-o săptămână, după ce ambarcaţiunile lor s-au scufundat în largul coastei de vest a Libiei, ridicând la 1.500 numărul deceselor pe această rută de la începutul anului, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).

Ţara nord-africană este un punct de trecere important pentru zeci de mii de migranţi care încearcă să ajungă în fiecare an în Europa prin coasta italiană, aflată la aproximativ 300 km distanţă.

Libia este într-o criză politică majoră după căderea regimului lui Muammar Gaddafi în 2011 şi se confruntă de mai multe luni cu multiple critici pentru relele tratamente aplicate migranţilor.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”