10% din personalul UNRWA are legături cu Hamas, potrivit unor rapoarte ale serviciilor de informații

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 10% din cei 12.000 de angajaţi din Fâşia Gaza ai agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) au legături cu organizaţia islamistă Hamas sau cu Jihadul Islamic palestinian, scrie cotidianul Wall Street Journal, preluat de dpa.

Palestinieni strămutați în apropierea graniței dintre Egipt și Gaza FOTO EPA-EFE

Publicaţia afirmă, pe baza unor rapoarte ale serviciilor de informaţii, că legăturile UNRWA cu militanţii Hamas sunt mai extinse decât se credea, relatează Agerpres. Israelul a prezentat dovezi că 12 angajați ai agenţiei au fost implicaţi în atacul Hamas împotriva Israelului din 7 octombrie anul trecut.

Acuzaţiile împotriva UNRWA au provocat indignare în întreaga lume şi mai multe ţări, inclusiv Statele Unite, Germania, Regatul Unit şi Franţa, şi-au suspendat temporar donaţiile către organizaţie.

"Am trecut de la 'sunt doar 12 mere putrede' la 'hopa! am uitat două zerouri, sunt 1200 de mere putrede' într-un ciclu foarte scurt de ştiri. Credeţi-mă, sunt mai multe", a afirmat Elon Levy, purtător de cuvânt al guvernului israelian, într-un mesaj difuzat luni seara pe reţeaua X. El a acuzat UNRWA că este un adăpost pentru ideologia Hamas.

Informaţiile din rapoartele serviciilor secrete se bazează pe date din telefoanele mobile, pe interogatoriile luptătorilor Hamas luaţi prizonieri şi pe documente recuperate de la militanţii ucişi, afirmă Wall Street Journal, precizând că guvernul Statelor Unite a fost informat despre dosarul de informaţii secrete.

Din cei 12 angajaţi ai UNRWA acuzaţi de implicare în atacul Hamas pe teritoriul israelian, şapte erau învăţători sau profesori de gimnaziu, dintre care doi profesori de matematică şi doi de arabă, mai dezvăluie WSJ.

UNRWA as fost înfiinţată de ONU în 1949 pentru a acorda asistenţă palestinienilor care s-au refugiat sau au fost expulzaţi după fondarea statului Israel în 1948. Şi descendenţii acestora au dreptul de a beneficia de serviciile agenţiei, care afirmă că în prezent totalul celor vizaţi se ridică la 5,9 milioane de oameni.

Agenţia are peste 30.000 de angajaţi, majoritatea palestinieni, din care 13.000 în Fâşia Gaza. UNRWA este activă şi în Iordania şi Liban.

Antony Blinken cere UNRWA să ancheteze acuzaţiile israeliene

Secretarul de stat american Antony Blinken a afirmat luni că este ''imperativ'' ca Agenţia Naţiunilor Unite de ajutorare pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) să ancheteze acuzaţia conform căreia angajaţi ai agenţiei ONU au fost implicaţi în atacul terorist comis de mişcarea Hamas contra Israelului pe 7 octombrie, relatează AFP.

''UNRWA a jucat şi continuă să joace un rol indispensabil pentru a garanta că bărbaţii, femeile şi copiii care au nevoie disperată de ajutor în Gaza beneficiază de el în mod efectiv'', a declarat Blinken.

El a adăugat că acuzaţiile la adresa agenţiei ONU sunt extrem de ''problematice'.

În total, 11 ţări au anunţat să îşi suspendă orice finanţare pentru UNRWA.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, le-a cerut duminică ţărilor donatoare să garanteze continuarea operaţiunilor UNRWA.

''Nimeni nu poate juca rolul pe care UNRWA l-a jucat, cu siguranţă nu pe termen scurt. Nimeni nu are capacitatea, structura pentru a face ceea ce a făcut UNRWA. Din punctul nostru de vedere, este important - mai mult, este imperativ - ca acest rol să continue'', a mai spus Antony Blinken.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată