Zelenski: Rusia crede că, fiind o putere nucleară, nu va fi trasă la răspundere pentru crimele de război comise. Şantează Europa cu ameninţări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Volodimir Zelenski FOTO AFP

Rusia ”nu va fi trasă la răspundere” pentru crimele de război comise în Ucraina, datorită puterii sale ca ”stat nuclear” şi ”şantajează Europa cu ameninţări”, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu pentru grupul de experţi Chatham House.

De asemenea, liderul ucrainean a afirmat că evenimentele care au loc în oraşul portuar Mariupol sunt ”un exemplu de tortură şi foamete până la moarte folosit ca armă de război”. Zelenski a mai subliniat că a fost ales să fie preşedintele întregii Ucrainei, nu a unui stat în miniatură, relatează The Guardian.

”Rusia vorbeşte deschis despre arme nucleare, despre timpul necesar ca rachetele ruseşti să ajungă în oraşele europene. Ei (n.r. ruşii) procedează astfel din cauza sentimentului de impunitate. Rusia şantajează Europa prin ameninţări”, a afirmat Zelenski.

Invazia Rusiei şi ”cruzimea” trupelor sale în Ucraina ”a ignorat toate normele privind drepturile omului şi este caracteristic secolului al XVIII-lea”, a mai spus el.

”Rusia crede că nu va fi trasă la răspundere pentru crimele de război comise, deoarece deţine puterea statului nuclear”, a mai explicat liderul ucrainean, potrivit Reuters.

Oraşul portuar Mariupol este ”un exemplu de tortură şi foamete folosite ca armă de război” şi nicio organizaţie internaţională nu poate intra în oraş, a mai precizat el.

”Această lipsă de umanitate şi cruzime este modul în care armata rusă tratează oamenii. Moartea nu este cauzată de război. Nu este un eveniment militar, ci tortură până la moarte. Constituie terorism şi ură”, a subliniat Zelenski.

Întrebat care ar fi condiţiile minime pe care le-ar accepta într-un acord de pace cu Rusia, preşedintele ucrainean a răspuns: ”Am fost ales de poporul Ucrainei ca preşedinte al Ucrainei, nu ca preşedinte al unui stat ucrainean în miniatură”.

"Trupele ruse trebuie să renunţe şi să se retragă, astfel încât Ucraina să îşi poată revendica toate teritoriile dinainte de invazia Rusiei, a mai precizat el.

”Va exista un tribunal militar pentru ucidere, moarte, tortură. Dar de ce această cruzime?  Este vorba de aparatul informaţional care a dezvoltat această ură şi a alimentat-o într-o asemenea măsură înainte de războiul în toată regula”, a mai spus Zelenski, potrivit BBC.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată