VIDEO Papa critică transformarea Crăciunului într-o sărbătoare comercială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Papa Benedict al XVI-lea a criticat dur transformarea Sărbătorii Naşterii Domnului într-o ,,sărbătoare comercială" în cadrul slujbei de Crăciun pe care a ţinut-o la Vatican, sâmbătă seara. Suveranul Pontif s-a rugat şi pentru imigranţii din Italia. Mii de pelerini aşteaptă sâmbătă, la amiază, în Piaţa Sfântului Petru, ca Papa să rostească ,,Urbi et Orbi", binecuvântarea sa ,,către Cetate şi către Lume".

Este deja a şaptelea an în care Papa Benedict al XVI-lea ţine mesa tradiţională care marchează Sărbătoarea Naşterii Domnului, în Piaţa Sf. Petru din Roma.

Suveranul Pontif părea obosit şi slăbit

Este însă prima oară de la preluarea funcţiei când Suveranul Pontif a parcurs drumul de la sacristie la altar pe un fel de platformă cu role, aceeaşi platformă cu rolle pe care o folosea Papa Ioan Paul al II-lea în ultimii ani de viaţă. Papa părea obosit şi slăbit la slujba de Crăciun, notează ,,Tagesschau".

Asta nu la împiedicat însă ca în cadrul cuvântării tradiţionale din ajun să-i critice dur pe aceia care au transformat Sărbătoarea Naşterii Domnului într-o zi a cumpărăturilor şi a vânzărilor.

Strălucirea stridentă a afacerilor acoperă smerenia

El a făcut apel la toţi cei care cred în Dumnezeu să nu ,,comercializeze" Crăciunul, amintind că 25 decembrie este o zi a credinţei. ,,În ziua de astăzi Crăciunul s-a transformat într-o sărbătoare a afacerilor, a cărei strălucire stridentă acoperă misterul smereniei Dommnului, care ne invită şi pe noi la smerenie şi simplitate. Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să putem privi dincolo de aceste faţade strălucitoare", a spus Suveranul Pontif.

Să renunţăm la mândria raţiunii

,,Trebuie să lăsăm la o parte mândria noastră intelectuală", a adăugat el. ,,Dacă vrem să-l găsim pe Fiul Domnului, trebuie să ne dăm jos de pe calul judecăţii noastre raţionale. Trebuie să lăsăm la o parte siguranţa falsă şi mândria intelectuală, care ne împiedică să vedem apropierea lui Dumnezeu", a spus Suveranul. El a făcut referire şi la conflictele armate numeroase care macină lumea.

Rugă pentru pace

,,Doamne, arată-Ţi putere. Fă ca în vremurile aceste, în lumea noastră armele de luptă, mantalele acoperite de sânge şi bocancii asurzitori ai soldaţilor să ardă. Fie să învingă Pacea Ta în lumea noastră", a mai spus Papa Benedict al XVI-lea.

O rază de bunătate dumnezeiască pentru imigranţii din Italia

El a amintit şi de imigranţii şi refugiaţii care au căutat adăpost în Italia şi care în ultima vreme sunt victime ale xenofobiei. ,,Să ne rugăm pentru toţi cei care petrec Crăciunul în sărăcie, în suferinţă, ca imigranţi. Să ne rugăm ca o rază a bunătăşii lui Dumnezeu să ajungă la ei", a mai transmis Suveranul Pontif. ,,Este un posibil mesaj pentru premierul italian Mario Monti", comentează ,,Tagesschau", amintind că şeful Guvernului de la Roma nu a abordat deloc subiectul imigraţiei în Peninsulă de la preluarea mandatului.

Mesă transmisă de 60 de televiziuni

Mii de credincioşi şi pelerini din toată lumea au inundat ieri seară Piaţa Sf. Petru pentru a asculta mesajul de Crăciun al papei. Mesa, care a început la ora 22.00, ora locală, a fost transmisă în direct de 60 de televiziuni. Astăzi, la amiază, Papa va transmite credincioşilor tradiţionalul mesaj ,,Urbi et Orbi" (către Cetate şi către Lume).
.

VIDEO

Mai multe pentru tine:
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete