VIDEO Mesajul transmis de atacatorul din Germania cu câteva zile înainte de a ucide 9 oameni în baruri cu specific oriental

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atacatorul şi-a ucis şi mama

Bărbatul care a ucis nouă oameni la două baruri cu specific oriental din oraşul Hanau, în apropiere de Frankfurt, este Tobias R., în vârstă de 43 de ani. El a lăsat o scrisoare-confesiune şi un video în care şi-a expus convingerile extremiste de dreapta şi a transmis un mesaj către americani.

După atacurile în care a ucis nouă oameni şi a rănit grav alţi cinci, bărbatul s-a sinucis. El a omorât-o şi pe mama sa.

Primele investigaţii arată că atacurile au fost motivate de ură rasială, bărbatul exprimând convingeri de extremă dreapta într-o scrisoare-confesiune şi un video publicat pe You Tube cu câteva zile înainte în care expune teorii ale conspiraţiei.

Potrivit DPA, cu câteva zile înainte de crime bărbatul a postat un video pe You Tube în care într-o engleză fluentă vorbeşte despre un „mesaj personal către toţi americanii”. El avertizează că ţara se află sub controlul societăţilor secrete „invizibile” care folosesc metode de control al minţii.

El face referire la facilităţi militare secrete din Statele Unite unde sunt abuzaţi şi ucişi copii, astfel că cetăţenii americani trebuie să se trezească şi să ia măsuri „acum”. În video nu apare nicio menţiune despre un iminent atac.

Bărbatul nu era cunoscut autorităţilor. 

Peter Neumann, un expert în contraterorism de la King's College  din Londra a scris pe Twitter că textul confesiune arată „convingeri diferite, în mare parte vederi extremiste de dreapta, cu o ideologie de fă-o singur amestecată cu proclamaţii compilate de pe internet. Tiparul este clar şi autorul nu e original”.

„Autorul spune că urăşte străinii şi pe non-albi. Deşi nu pune accent pe islam, el cere exterminarea mai multor ţări din nordul Africii, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală (majoritatea acestora sunt musulmane)”, scrie expertul.

În primul atac, bărbatul a împuşcat trei persoane aflate în faţa barului după ce a tras mai multe focuri de armă.

Apoi s-a deplasat cu maşina la un al doilea bar unde a intrat şi a împuşcat cinci persoane, patru bărbaţi şi o femeie, în zona destinată fumatului. Acestea erau de origine kurdă.

Ministrul de interne al landului Hesse a spus că cercetările indică în direcţia motivelor de ură rasială.  A fost lansată o investigaţie contrateroristă.

Uciderea politicianului prorefugiaţi Walter Lübcke care a fost împuşcat în casa sa în luna iunie a anului trecut a provocat unde de şoc în Germania care se confruntă cu o creştere fără precedent a numărului extremiştilor de dreapta.

Săptămâna trecută poliţia a arestat 12 membri ai unei grupări de extremă dreaptă care complota atacuri devastatoare asupra moscheilor –smiliare celor care au avut loc în Noua Zeelandă anul trecut.

„Rasismul este otravă, ura este otravă, iar aceasta e infiltrată în societatea noastră şi deja a făcut mult prea multe victime”, a spus cancelarul german Angela Merkel.

Ministrul german de interne Horst Seehofer a spus anul trecut că Germania are un număr de 24.000 de extremişti de dreapta, jumătate dintre ei având un mare potenţial de a trece la violenţe cu arme de foc. 

Hanau, situat în landul Hesse din centrul Germaniei este un oraş industrial cu o populaţie de 100.000 de oameni.

   

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos