VIDEO Dezbaterile despre eutanasie continuă în Franța  

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Francois Hollande se mai gândește cu privire la legea eutanasierii FOTO: Mediafax/AFP

În dezbaterea despre eutanasie din Franța se întrevede cu greu o decizie finală, deoarece autoritățile își schimbă în permanență opinia cu privire la „dreptul de a muri”, informează cotidianul „Le Monde”.  

Președintele francez, François Hollande, a propus, în timpul campaniei sale electorale, „asistență medicală pentru a muri cu demnitate”. În cadrul discursului avut pe 17 iulie, Hollande s-a arătat mai puțin categoric și a încredințat misiunea lui Didier Sicard, fostul președinte al Comitetului de Etică, ce va hotărî dacă trebuie modificată legislația actuală. 

Legea din 2005, care interzice orice tratament dur în situații-limită și le permite medicilor să lase pacienții să moară, prin întreruperea medicației, rezolvă multe cazuri dificile de sfârșit de viață. Această formă de eutanasie pasivă nu corespunde, însă, pentru multe alte situații complexe, cum sunt bolnavii grav și/sau cronici, care decid să moară printr-un gest activ din partea medicilor (injecție letală).      

                 

Sicard va trebui să pună în discuție cazurile extreme, în care se ridică problema eutanasiei active, și să decidă dacă Franța se alătură țărilor care nu acceptă această metodă, precum majoritatea statelor europene în prezent sau să dea liber dreptului de a muri, așa cum fac Țările de Jos sau Belgia. 
 

Franța nu a ajuns la un consens politic în această direcție. În timp de Partidul Ecologist (Les Verts) este pe deplin de acord cu dreptul indivizilor de a alege să moară, Partidul de Dreapta se opune cu vehemență, iar socialiștii se abțin să răspundă. În privința oamenilor Bisericii, refuzul față de acordarea morții este categoric. 
 

Dincolo de cazurile medicale extreme, factorul etic intră, de asemenea, în discuție. Didier Sicard se va pronunța cu privire la dorința oamenilor, care se conturează tot mai mult în jurul eutanasiei. Sub presiunea îmbătrânirii și a individualismului contemporan, dorința de a alege momentul morții este revendicată din ce în ce mai mult în societățile occidentale. 
 

Moartea este din ce în ce mai puțin percepută ca un moment ontologic care nu poate fi controlat de individ. De aceea, ia naștere întrebarea dacă este datoria legii de a decide asupra voinței oamenilor de a-și controla viața sau dacă această responsabilitate îi revine pur și simplu individului. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi