VIDEO Dezbaterile despre eutanasie continuă în Franța
0În dezbaterea despre eutanasie din Franța se întrevede cu greu o decizie finală, deoarece autoritățile își schimbă în permanență opinia cu privire la „dreptul de a muri”, informează cotidianul „Le Monde”.
Președintele francez, François Hollande, a propus, în timpul campaniei sale electorale, „asistență medicală pentru a muri cu demnitate”. În cadrul discursului avut pe 17 iulie, Hollande s-a arătat mai puțin categoric și a încredințat misiunea lui Didier Sicard, fostul președinte al Comitetului de Etică, ce va hotărî dacă trebuie modificată legislația actuală.
Legea din 2005, care interzice orice tratament dur în situații-limită și le permite medicilor să lase pacienții să moară, prin întreruperea medicației, rezolvă multe cazuri dificile de sfârșit de viață. Această formă de eutanasie pasivă nu corespunde, însă, pentru multe alte situații complexe, cum sunt bolnavii grav și/sau cronici, care decid să moară printr-un gest activ din partea medicilor (injecție letală).
Sicard va trebui să pună în discuție cazurile extreme, în care se ridică problema eutanasiei active, și să decidă dacă Franța se alătură țărilor care nu acceptă această metodă, precum majoritatea statelor europene în prezent sau să dea liber dreptului de a muri, așa cum fac Țările de Jos sau Belgia.
Franța nu a ajuns la un consens politic în această direcție. În timp de Partidul Ecologist (Les Verts) este pe deplin de acord cu dreptul indivizilor de a alege să moară, Partidul de Dreapta se opune cu vehemență, iar socialiștii se abțin să răspundă. În privința oamenilor Bisericii, refuzul față de acordarea morții este categoric.
Dincolo de cazurile medicale extreme, factorul etic intră, de asemenea, în discuție. Didier Sicard se va pronunța cu privire la dorința oamenilor, care se conturează tot mai mult în jurul eutanasiei. Sub presiunea îmbătrânirii și a individualismului contemporan, dorința de a alege momentul morții este revendicată din ce în ce mai mult în societățile occidentale.
Moartea este din ce în ce mai puțin percepută ca un moment ontologic care nu poate fi controlat de individ. De aceea, ia naștere întrebarea dacă este datoria legii de a decide asupra voinței oamenilor de a-și controla viața sau dacă această responsabilitate îi revine pur și simplu individului.