Victimele invaziei ruseşti. O femeie din Ucraina şi-a cărat 17 kilometri câinele pe umăr: „Nu l-am putut abandona”

O femeie de origine ucraineană în vârstă de 35 de ani face parte din multitudinea de cetăţeni care trebuie să-şi lase în urmă oraşul, casa pentru a scăpa din faţa dezastrului creat de război.

Alisa locuia în Kiev împreună cu familia şi a fost nevoită ca peste noapte să-şi părăsească oraşul şi să pornească spre Polonia. După ce o fotografie cu ea a fost distribuită pe reţelele de socializare, în jurul postării s-a creat o poveste emoţionantă. În poză era ea cărându-şi pe umăr câinele bătrân, pe numele său Pulya, pe o distanţă de 17 kilometri. Ciobănescul german are vârsta de 12 ani, de aceea acesta nu poate parcurge un drum atât de lung.

Pe 23 februarie, înainte de invazia ruşilor, Alisa şi-a pierdut tatăl în vârstă de 59 de ani. Nu şi-a putut înmormânta tatăl, cadavrul rămânând la morgă. Ea şi-a lăsat în urmă soţul, care a rămas să lupte pentru ţara lor: „ Sunt programator de computere şi lucrez pentru o companie germană”, a declarat Alisa pentru The Guardian.

„M-au ajutat să părăsesc Ucraina, pentru a ajunge în Polonia. Am plecat de la Kiev cu un Peugeot 307. Eram 9, eu, mama mea, sora mea, cei doi soţi ai noştri, patru copii şi doi câini mari, inclusiv un ciobănesc german în vârstă. Era imposibil să te deplasezi în interiorul maşinii. Am condus timp de 16 ore până într-un sat la aproximativ 140 de km de Kiev”

A fost refuzată de şoferi

Ceilalţi cetăţeni din maşină au decis să staţioneze într-un sat din aproprierea graniţei cu Polonia, dar Alisa şi-a continuat drumul pe jos,17 kilometri: „Am plecat la 4 dimineaţa: erau minus şapte grade. A fost o călătorie dificilă între munţi şi râuri. Copiii mei plângeau de frig. Voiam şi eu să plâng dar nu puteam să renunţ... a fost ideea mea să mergem spre graniţă”.

Pulya, câinele, a încercat să meargă, însă după un kilometru parcurs acesta s-a prăbuşit la pământ şi nu s-a mai putut ridica: „Am oprit câteva maşini şi am cerut ajutor, dar toţi m-au refuzat. Într-adevăr, ne-au sfătuit să lăsăm câinii. Dar ei fac parte din familia noastră. Câinele meu a trăit cu noi toate momentele fericite şi triste. Câinele mamei mele este tot ce i-a mai rămas din viaţa ei anterioară”.

După cele întâmplate, aceasta a hotărât să-şi ia câinele pe umeri, aşa cum îşi văzuse soţul că face. Au ajuns la graniţă, unde au fost adăpostiţi în corturi: „Când am ajuns acolo, am făcut primii paşi în Polonia, ne-am arătat permisele. Atunci mi-am dat seama că vom fi bine, că suntem într-un loc sigur”, a concluzionat Alisa.