Val de carantinare după infectarea lui Macron. După premierul Spaniei, Charles Michel s-a autoizolat şi el. Ce lideri europeni au procedat la fel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului European Charles Michel se plasează în carantină, ca măsură de precauţie, după ce s-a întâlnit luni cu preşedintele francez Emmanuel Macron, testat pozitiv cu COVID-19 joi, a anunţat un purtător de cuvânt al Consiliului, relatează Reuters.

Preşedintele Consiliului European Charles Michel „a fost informat de către autorităţile franceze că nu este considerat un caz de contact. El se testează cu regularitate şi a fost testat negativ (cu COVID-19) marţi. Cu toate acestea, ca măsură de precauţie, (Charles Michel) se plasează în izolare”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter purtătorul său de cuvânt Barend Leyts.

Merkel, testată negativ după summitul UE

Pe de altă parte, cancelarul german Angela Merkel a fost testat negativ cu COVID-19 în urma summitului european de săptămâna trecută.

„Cancelarul a fost testat la câteva zile după summitul UE, ca de obicei”, a anunţat o purtătoare de cuvânt.

„Ea îi transmite preşedintelui francez (Emmanuel Macron) cele mai bune urări şi însănătoşire rapidă”, a adăugat ea.

Ursula von der Leyen exclude să intre în carantină

Emmanuel Macron a luat cina, duminică seara, la Paris, cu preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, dar aceasta din urmă exclude să intre în carantină.

Un purtător de cuvânt CE a declarat că, potrivit Palatului Élysée, şeful statului francez a devenit contagios mai târziu, luni seara sau marţi.

Ursula von der Leyen a fost testată, iar rezultatul testului a fost negativ, a anunţat el.

„Dragă Emmanuel Macron, că urez o însănătoşire rapidă. Sunt din tot sufletul alături de dumneavoastră”, a scris pe Twitter Ursula von der Leyen.

Premierii belgian şi portughez, în carantină

Premierul portughez Antonio Costa a fost plasat în „izolare preventivă” după ce s-a întâlnit miercuri cu Emmanuel Macron, a anunţat cabinetul său.

El urmează să rămână în izolare până la „evaluarea nivelului riscului de către autorităţle sanitare”, au anunţat într-un comunicat serviciile sale.

Antonio Costa „nu prezintă niciun simptom” şi a fost testat pentru COVID-19 joi dimineaţa, precizează ele.

Premierul belgian Alexander De Croo a luat aceeaşi decizie.

„După ce am fost în contact joia trecută, mă tstez azi şi mă izolez până la primirea rezultatelor”, a anunţat pe Twiter liderul flamand.

Premierul Franţei, testat negativ

Premierul francez Jean Castex, care la rândul său s-a autoizolat, a fost testat ca măsură de precauţie cu un test PCR joi dimineaţa, iar rezultatul acestui test a fost negativ .

El urmează să efectueze un nou test peste şapte zile, potrivit protocolului sanitar, a anunţat Guvernul francez.

Klaus Iohannis, urări de sănătate pentru preşedintele Franţei

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, joi, un mesaj preşedintelui Franţei. Şeful statului român îi doreşte omologului său francez „multă sănătate şi recuperare rapidă”.

„Vă doresc multă sănătate şi recuperare rapidă”, i-a transmis şeful statului, într-un mesaj pe Twitter. 

Şeful statului francez, Emmanuel Macron, a fost testat pozitiv cu COVID-19. 

Acest diagnostic a fost stabilit în baza unui test RT-PCR realizat la apariţia primelor simptome, potrivit preşedinţiei franceze.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?