UPDATE Cel puţin 21 de morţi la Mariupol după ce insurgenţi pro-ruşi înarmaţi au atacat sediul poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebrarea Zilei Victoriei în oraşul ucrainean Mariupol a declanşat o serie de ciocniri între separatiştii pro-ruşi şi restul populaţiei, care se opune mişcărilor secesioniste, informează Russia Today. Postul rusesc susţine că mai multe persoane şi-au pierdut viaţă într-un schimb de focuri, lângă sediul poliţiei din oraşul-port.

UPDATE 17.40 Autorităţile de la Kiev anunţă că „teroriştii susţinuţi de Kremlin“ l-au răpit pe şeful poliţiei din Mariupol, Valeri Androşchuk, în timpul luptelor violentele de astăzi.

„S-a luptat cu ei, dar teroriştii l-au luat din sediul care ardea şi l-au băgat într-o maşină pe care au oprit-o pur şi simplu pe stradă. L-au înjunghiat pe şofer, aruncându-l în stradă şi au confiscat jeep-ul. Nu avem informaţii despre locul în care ar putea fi“, a anunţat deputatul Oleg Liaşko.

De asemenea, ministerul de Interne de la Kiev a anunţat că unul dintre poliţiştii ucraineni care au încercat să apere sediul a decedat. 


UPDATE 16.35 Cel puţin 21 de oameni au murit în violenţele dintre forţele ucrainene şi insurgenţii pro-ruşi în Mariupol, potrivit anunţului de ultimă oră al ministrului de Interne de la Kiev, Arsen Avakov. Cinci ofiţeri ucraineni au fost răniţi, iar alţi patru separatişti au fost arestaţi.

Avakov a declarat că aproximativ 60 de terorişti cu mitraliere au atacat sediile poliţiei din oraş în jurul prânzului şi au încercat să ocupe clădirile, fără a lansa niciun avertisment.

„S-au dus lupte grele în interiorul clădirile şi totul a degenerate într-o ciocnire armată de proporţii, după ce au fost trimise întăriri din forţele armate şi din unitatea OMEGA, parte a Gărzii Naţionale“, a afirmat Avakov. 


Potrivit corespondentului Adevărul în Ucraina, liderul separatiştilor din Mariupol a anunţat încă de noaptea trecută că militanţii din subordinea sa vor încearca astăzi să reia controlul asupra instituţiilor guvernamentale din oraş. 

Conform site-ului de ştiri ucrainean Insider, opt militanţi proruşi au fost ucişi în cursul unui schimb de focuri.

Sediul poliţiei locale a fost atacat în cursul dimineţii de aproximativ 30 de indivizi neidentificaţi înarmaţi cu mitraliere de tip Kalaşnikov, relatează corespondentul Insider Ucraina la faţa locului. 

Primele două etaje ale clădiri au fost ocupate, după cum anunţa ieri liderul separatiştilor din Mariupol trimisului special al „Adevărul“ în Ucraina.

Conform datelor preliminare, de partea ucraineană s-au înregistrat mai mulţi răniţi, dar niciun mort. 

Cel puţin patru persoane au fost spitalizate în cursul zilei de vineri la Mariupol cu plăgi prin împuşcare, a informat, la rândul său, canalul local de televiziune „0629“. A fost rănit şi operatorul postului de televiziune Russia Today (RT), a anunţat pe contul său de Twitter redactorul-şef al televiziunii Margarita Simonian. 'A fost rănit în burtă în timpul filmărilor, deşi purta vestă antiglonţ', a indicat ea.

La Mariupol, un port pe coasta Mării Azov, cu 480.000 de locuitori, au avut loc în ultimele zile confruntări între militanţi proruşi şi trupele guvernamentale. Miercuri, forţele de securitate ucrainene au recurs la grenade cu gaz, înainte de a elibera clădirea consiliului municipal, conform Ria Novosti.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi