Uniunea Europeană ajută Ucraina cu echipamente medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Uniunea Europeană a trimis echipamente medicale de urgenţă în Ucraina, ca urmare a unei solicitări a autorităţilor de la Kiev, venită pe fondul creşterii temerilor legate de o invazie a ţării de către Rusia, relatează Reuters.

Solicitarea a fost formulată marţi de Ucraina. Până acum, în Ucraina au ajuns ajutoare din Franţa, România, Slovenia, Irlanda şi Austria.

Franţa a trimis un spital de campanie, medicamente şi sute de corturi, pături şi saci de dormit. Ajutoare suplimentare, inclusiv generatoare electrice, au fost trimise în Ucraina de alte ţări europene. Zilele următoare sunt aşteptate şi alte ajutoare.

În momentul în care nivelul urgenţei depăşeşte posibilităţile de răspuns ale unei ţări, aceasta poate solicita asistenţă prin Mecanismul UE de Protecţie Civilă, care coordonează asistenţă din Uniunea Europeană şi din alte ţări de pe continent.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?