Unde a stat ascuns 30 de ani cel mai căutat lider mafiot din lume: ce au găsit polițiștii

0
Publicat:

Poliţia italiană a descoperit în noaptea de luni spre marţi micul imobil dintr-un orăşel din Sicilia unde se ascundea cel mai căutat lider mafiot din lume, Matteo Messina Denaro, arestat luni la Palermo după 30 de ani de căutări, informează marţi AFP.

Matteo Messina Denaro a fost arestat după 30 de ani de căutări FOTO EPA-EFE

Ascunzătoarea lui Matteo Messina Denaro, 60 de ani, se afla în Campobello di Mazara, un mic oraş cu 10.000 de locuitori, nu departe de fieful său din comuna Castelvetrano din provincia Trapani, unde s-a născut şi a locuit în primii ani de viaţă, potrivit Agerpres. 

Forţele de ordine au percheziţionat micul imobil rezidenţial de două etaje vopsit în galben. Apartamentul unde liderul mafiot locuise atâţia ani a fost pus sub sigiliu. În interior, anchetatorii nu au găsit nicio armă, dar au găsit parfumuri şi haine de lux.

Micul imobil este plasat sub supravegherea permanentă a forţelor de ordine care nu lasă pe nimeni să se apropie. Contactată de AFP, poliţia italiană a refuzat să dea detalii.

Matteo Messina Denaro a fost transportat luni seara la bordul unui elicopter militar în Abruzzo, regiunea situată la est de Roma şi care are ieşire la Marea Adriatică, unde, potrivit mass-media, el urmează să fie încarcerat într-o închisoare de maximă siguranţă, probabil în oraşul L'Aquila.

Parcursul lui Matteo Messina Denaro, ucigaş plin de cruzime aflat la conducerea unei importante reţele mafiote, îl urmează pe cel al liderilor istorici ai Cosa Nostra, Toto Riina şi Bernardo Provenzano, decedaţi la închisoare în 2007 şi respectiv 2016.

Ce l-a dat de gol

Matteo Messina Denaro a fost arestat luni dimineaţa, cu prilejul unei vizite medicale la renumita clinică La Maddalena din Palermo, unde era tratat, sub un nume fals, pentru cancer de colon.

El era foarte bine îmbrăcat şi purta un ceas de lux ce valora între 30-35.000 de euro.

Toată perioada în care s-a ascuns, el „a beneficiat de protecţii importante şi ancheta se concentrează asupra acestor protecţii”, a subliniat luni seara şeful Parchetului din Palermo, Maurizio De Lucia, în cadrul unei conferinţe de presă.

Ancheta ar urma să elucideze dacă „ultimul naş al clanului Corleone” - clan devenit celebru prin filmul „Naşu” - a rămas pe insulă toată perioada în care s-a ascuns de autorităţi sau a fost şi în străinătate.

Pe lista elaborată de Ministerul de Interne al Italiei privind şase cei mai căutaţi criminali din această ţară, Matteo Messina Denaro, născut în aprilie 1962, se afla pe primul loc.

El fusese condamnat în contumacie în anul 2000 la închisoare pe viaţă pentru crime, iar în anul 2020 pentru atentatul împotriva judecătorului anti-mafia Giovanni Falcone, asasinat la ordinul Cosa Nostra  în 1992.

În septembrie anul trecut, poliţia italiană a indicat că, în pofida „dispariţiei” sale, Messina Denaro continua să controleze mafia din apropierea oraşului Trapani din vestul Siciliei.

Matteo Messina Denaro este unul dintre ultimii capi ai Cosa Nostra, puternic decimată de operaţiunile neîncetate ale statului italian după asasinarea judecătorilor Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată