Undă de șoc la Kiev după arestarea președintelui Curții Supreme: „trei milioane de dolari reprezintă prețul mediu al unui tanc de luptă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arestarea șeful Curții Supreme din Ucraina, Vsevolod Kniaziev, reținut pentru o mită de 2,7 milioane de dolari, a produs o undă de șoc la Kiev.

Șeful Curții Supreme din Ucraina ar fi fost prins în flagrant după ce a luat mită FOTO NABU

„Mintea mea de jurist refuză să perceapă această informație! Cum este posibil așa ceva? În țară de mai mulți ani are loc un război, iar ei ascund milioane de dolari în canapea”, a scris pe contul său de Facebook Tatiana Ostrikova, avocată și fostă deputată în Rada Supremă de la Kiev, precizând că instanța pe care o conducea Vsevolod Kniaziev era considerată un model de succes în domeniul reformelor judiciare proeuropene.

Circa 3 milioane de dolari reprezintă prețul mediu al unui tanc de luptă”, a reacționat Dmitro Razumkov Fost președinte al Parlamentului de la Kiev și apropiat a lui Zelenski, relatează Libertatea.

Vszevolod Kniaziev, 43 de ani, a fost ales președinte al Curții Supreme din Ucraina în 2021. La începutul acestui an, autoritățile ucrainene au început să îl investigheze pe Kniaziev după ce au primit un pont potrivit căruia acesta ar fi luat mită.

Tetiana Shevchuk, de la Centrul de acțiune anticorupție din Ucraina a explicat pentru NPR că acesta ar fi promis altor judecători o parte din mită dacă aceștia susțineau o opinie favorabilă pentru o companie controlată de magnatul minier Kostiantin Zjevago. Magnatul este deja căutat pentru suspiciune de deturnare de fonduri și se află în Franța.

Biroul Naţional Anticorupţie al Ucrainei (NABU) a anunţat pe 16 mai că investighează acte de corupţie pe scară largă în cadrul Curţii Supreme a ţării şi a distribuit o fotografie cu teancuri de dolari pe o canapea.

NABU nu a nominalizat vreo persoană acuzată de corupţie, dar două instituţii media locale au dezvăluit că preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Vsevolod Kniaziev, a fost arestat sub suspiciunea de luare de mită.

Șeful Curții Supreme. prins in flagrant

Vsevolod Kniaziev ar fi fost prins în flagrant când primea o mită de aproximativ 3 milioane de dolari, scrie Ukrainska Pravda. 

Curtea Supremă a convocat o reuniune la Kiev la 16 mai, în cadrul căreia judecătorii s-au declarat „șocați” de anchetă, votând aproape în unanimitate pentru demiterea lui Kniaziev.

Potrivit directorului NABU, Semen Krivonos, în acest caz sunt implicați judecători, conducerea Curții Supreme și intermediari din grupul de companii Finanțe și Credit, deținut de miliardarul și fostul parlamentar Kostiantin Jevago, care în prezent se află în străinătate.

O audiere în instanță programată pentru 15 martie a fost amânată "pentru a câștiga timp pentru acumularea anumitor fonduri și pentru a ajunge la acorduri", a precizat directorul NABU, Krivonos.

„Conducerea Curții Supreme a fost prinsă în flagrant", a spus acesta, adăugând că anchetatorii au găsit o sumă substanțială de bani în timp ce percheziționau apartamentele, casele și birourile suspecților, "dovedind activitățile acestei organizații criminale".

Sunt surprins de cât de mulți oameni par mirați de faptul că există mită la Curtea Supremă”, a declarat pentru DW Mihailo Jernakov, președintele Fundației DEJURE din Ucraina, o organizație civică care promovează statul de drept și reformele în sistemul de justiție.

El a explicat că Consiliul de Integritate Publică - una dintre cele două entități care stabilește eligibilitatea judiciară a candidaților prin evaluarea eticii și integrității acestora - „am semnalat întotdeauna acest lucru, încă din 2017”.

Jernakov a subliniat că 12 dintre cei 18 judecători care au votat în favoarea verdictului în cazul Zhevago în aprilie au fost evaluați negativ în ceea ce privește integritatea.

„Nu vreau să spun că toți cei 18 care au dat acest verdict sunt corupți. Dar pentru ca un verdict să fie orientat într-o anumită direcție, este nevoie de o majoritate care să voteze pentru el", a adăugat el.

Katerina Rizjenko, de la ONG-ul anticorupție Transparency International Ukraine, consideră că acest caz de corupție este o lovitură serioasă pentru Ucraina, inclusiv în ceea ce privește reforma judiciară.

Nu aș spune că acesta este sfârșitul reformelor, pentru că acest caz este un indicator pozitiv al activității autorităților anticorupție din țară", a declarat ea pentru DW, adăugând că autoritățile investighează în pofida războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și nu se tem să ia măsuri chiar și împotriva unor oficiali de rang atât de înalt precum judecătorii Curții Supreme.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima