Un soldat ucrainean a izbucnit în lacrimi  în faţa unei gropi comune din Bucea FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Profimedia

Un militar ucrainean a izbucnit în lacrimi în timp ce însoţea jurnaliştii în Bucea, oraş marcat de atrocităţile armatei ruse, care a lăsat la plecare sute de civili morţi pe străzi.

În timp de jurnaliştii documentează masacrul comis de trupele ruse în Bucea, soldatul ucrainean e surprins plângând. Imaginea civililor ucişi cu sânge rece şi aruncaţi într-o groapă comună e copleşitoare.

Cei care nu au fost aruncaţi în gropi comune au fost lăsaţi pe străzi.

FOTO: Profimedia

Primarul oraşului Bucea (Uraina), Anatoliy Fedoruk, a declarat pentru CNN, luni dimineaţă, că ucrainenii nu vor ierta poporul rus pentru atrocităţile petrecute în localitate. „Jumătate din oraş este distrus”, copii, mame şi bătrâni fiind victimele principale ale măcelului, potrivit oficialului ucrainean.

„Avem impresia că ocupanţii ruşi au primit undă verde de la Putin şi de la Şoigu, ministrul rus al Apărării, să facă un safari în Ucraina şi nu au reuşit să ia Kievul, aşa că şi-au exprimat frustrarea asupra oraşului Bucea şi a zonelor învecinate”, a adăugat el.

Iar preşedintele Ucrainei, care a ajuns luni în Bucha, a acuzat Rusia de comiterea unui genocid.

Volodomir Zelenski a arătat imagini din Bucea şi în Parlamentul României, luni, când a susţinut un discurs.

„Vă cer scuze pentru imaginile dure, dar aceasta este realitatea, la fel de dură. Ucraina nu este ultima ţintă a agresiunii ruseşti, vor să treacă de oraşul Mikolaiv ca să ocupe Odesa, iar de la Odesa, e un pas până în Moldova”, a spus preşedintele ucrainean în faţa românilor.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie