Un eurocomisar îndeamnă la un „compromis“ în dosarul muncitorilor detaşaţi în UE. Polonia se opune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarul european pentru Afaceri Economice, Pierre Moscovici, a apreciat vineri că este necesar să se ajungă la „un compromis“ între statele membre ale Uniunii Europene (UE) pe tema muncitorilor detaşaţi, în contextul în care preşedintele francez Emmanuel Macron se află într-o campanie în vederea înăspririi directivelor în acest domeniu.

„Un compromis asupra acestui text este necesar“, a apreciat Moscovici, intervievat de postul de radio Europe1, relatează AFP, potrivit news.ro.

Macron se află de miercuri într-un turneu în Europa de Est, cu scopul de a convinge ţările din această regiune, puţin dispuse să accepte o înăsprire a directivelor pe această temă, să ajungă la un acord în vederea scurtării duratei muncii detaşate şi consolidării controalelor împotriva fraudelor.

Joi, în România, unde subiectul transportatorilor rutieri este deosebit de sensibil, el a avertizat că „dumpingul fiscal şi social“ riscă să conducă la o „dezmembrare a Uniunii Europene“.

„Libertatea de circulaţie, care este una dintre marile libertăţi ale Europei, trebuie să meargă în acelaşi sens cu lupta împotriva «dumpingului social»“, a declarat vineri Moscovici, care a lansat deviza „muncă egală, salariu egal“.

Amintind faptul că Eexecutivul UE a făcut el însăşi aceste propuneri de reformare, la sfârşitul lui mai, eurocomisarul francez a apreciat că este necesar să se ajungă la un compromis asupra acestui subiect până la sfârşitul anului.

UE este prezidată în prezent de Estonia, care este mai dregrabă în favoarea unei înăspriri a reglementărilor în domeniu. Însă, începând din 2018, Bulgaria, care se opune unei asemneea evoluţii, va prelua preşedinţia semestrială a Uniunii.

Moscovici a avertizat, în acest sens, că nu trebuie ca francezilor să li se dea iluzii cu privire la o eventuală armonizare socială a UE.

„Pentru ca să se ajungă acolo trebuie să existe unanimitatea (...) Celor 28“, a subliniat Moscovici.

„Eu cred mai degrabă într-un soclu social comun decât într-o adevărată armonizare socială“, a precizat el.

Polonia spune „nu“

Polonia nu îşi va schimba poziţia faţă de directiva europeană privind detaşarea lucrătorilor, a spus, pe de altă parte, premierul Beata Szydlo, potrivit Reuters.

„Nu ne vom schimba poziţia. Ne vom apăra poziţia până la capăt, pentru că este în interesul muncitorilor polonezi“, a declarat şefa Guvernului de la Varşovia.

Macron speră să obţină până la sfârşitul lunii octombrie un acord pentru reducerea perioadei în care pot fi detaşaţi lucrătorii europeni, precum şi pentru înăsprirea controalelor împotriva fraudelor.

La rândul său, Emmanuel Macron a criticat vineri, la Varna, în mod violent, refuzul Poloniei de a înăspri directiva cu privire la muncitorii deteşaţi, catalogându-l drept „o nouă eroare“ a Varşoviei. În opinia preşedintelui francez, statul polonez se plasează „la marginea“ Europei în „numeroase subiecte“.

Mai multe pentru tine:
Cum au devenit șpaga și turnătoria un mod de viață la români. Vremurile în care au prins rădăcini „școala vieții” și „băieții deștepți”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
UE vrea să oprească spionii ruși la graniță. Eficiența, pusă sub semnul întrebării: „Dronele și războiului hibrid nu au nevoie de vize”
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Saveta Bogdan și-a stricat silueta în vacanța de peste Ocean. De ce s-a îngrășat și ce salarii au americanii: „Gata, trec la dietă”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”