Un district din Germania declară stare de urgenţă, pentru prima dată de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, din cauza fluxului de refugiaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un district rural din Germania aşteaptă luni peste 1.000 de refugiaţi, declarând stare de urgenţă, pentru prima dată de la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru a uşura misiunea autorităţilor, notează Express.co.uk.

Oficialii din Main-Taunus, un district rural din landul Hessa, aflat la vest de Frankfurt, au spus că declararea stării de urgenţă va uşura munca autorităţilor de a se descurca cu sosirea a peste 1.000 de refugiaţi, care este programată luni. 

Autorităţile au declarat într-un comunicat că este pentru prima dată din 1945 când a fost declarată stare de urgenţă în ţară, continuă Express.co.uk.

Germania se confruntă cu aproape 600.000 de migranţi care au sosit încă de la începutul anului, inclusiv mulţi refugiaţi din Siria, Irak şi Afganistan. 

Cehia alertează soldaţii de frica imigranţilor

Anunţul autorităţilor din Main-Taunus a venit la doar câteva ore după ce Republica Cehă a anunţat că va pune în alertă 650 de soldaţi, gata să ajute poliţia în cazul unui posibil flux de migranţi.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Petr Medek, a declarat că soldaţii sunt gata să se alăture forţelor poliţieneşti de la graniţa cu Austria în doar două ore. Mai devreme, poliţia cehă anunţase că intensifică patrularea la graniţa austriacă, numărul ofiţerilor ridicându-se de la 220 la 720.

Teritoriul ceh nu prea a fost folosit de zecile de mii de migranţi care se îndreaptă spre Germania sau alte ţări din vestul Europei, scrie Express.co.uk.

Suedia se pregăteşte de criză

Şi premierul Suediei, Stefan Lofven a dezvăluit că, potrivit estimărilor, peste 150.000 de azilanţi vor sosi în ţară anul acesta. Aproximativ 9.000 de persoane au solicitat azil în Suedia, în ultimele şapte zile, iar ţara se pregăteşte de criză.

Guvernul a ordonat Agenţiei pentru Migraţie suedeze să instaleze corturi pentru a oferi găzduire temporară refugiaţilor şi a însărcinat autorităţile locale să realizeze un inventar al tuturor locurilor din ţară care pot fi folosite ca adăposturi. Premierul a avertizat că procesarea cererilor de azil va dura mai mult.

Lofven a declarat că Guvernul va informa publicul despre costurile găzduirii nou-sosiţilor, după ce Agenţia pentru Migraţie va oferi o estimare mai precisă a numărului imigranţilor, fapt ce se va întâmpla în câteva săptămâni.

Mai multe pentru tine:
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
21 septembrie, ziua în care s-a născut Dem Rădulescu
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
„Înțepături” între profesori pe tema creșterii normei. „Cum fac învățătoarele cele două ore remediale?” vs „Câinele moare de drum lung”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor