Un bilet găsit în maşina cu care a fugit suspectul consolidează o pistă teroristă în atacul armat de la Utrecht

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP

Pista teroristă este luată în considerare ”serios” la o zi după atacul armat soldat cu trei morţi, la Utrecht, în Olanda, au anunţat marţi anchetatorii, anunţând că se bazează pe un bilet găsit în maşina cu care suspectul a fugit de la faţa locului, relatează AFP.

Într-un comunicat comun, parchetul şi poliţia locală precizează că, în acest stadiu, nu au stabilit ”vreo legătură” prealabilă între acest suspect de origine turcă, în vârstă de 37 de ani, şi victimele atacului armat din tramvai.

Având în vedere narura atacului şi acest bilet, ei afirmă că au motive să se gândească la o motivaţie teroristă, dar că sunt ibvestigate şi alte motivaţii, relatează The Associated Press.

Procurorii au anunţat că, la momentul reţinerii, luni seara, au confiscat o armă pe care suspectul o avea asupra sa.

Procuratura şi poliţia modifică, în comunicat, comunicat bilanţul atacului, anunţând că trei persoane au fost rănite grav, iar alte patru au fost rănite mai uşor.

Un bilanţ anterior anunţa trei morţi şi cinci răniţi.

TREI ARESTĂRI

Poliţia a anunţat marţi că a arestat o a treia persoană, suspectată de implicare în atacul armat din tramvai, la Utrecht.

Un purtător de cuvânt al procuraturii, Ties Kortmann, a anunţat că trei persoane au fost reţinute - şi anume presupusul atacator, Gokmen Tanis, în vârstă de 37 de ani, şi alte două persoane, suspectate de implicare în atac.

Kortmann a precizat că Tanis este suspectat de omor prin imprudenţă, cu o posibilă motivaţie teroristă, dar a subliniat că investigaţiile continuă cu privire la motivaţia gestului acestuia de a deschide focul într-un tramvai.

Autorităţile au anunţat că nu exclud nicio ipoteză.

Presa olandeză scria, citând vecini ai suspectului, la Utrecht, care au speculat că atacul armat ar putea avea legărtură cu o relaţie.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi