UE se teme că „vânzarea cetăţeniei“ şi activităţile criminale merg mână în mână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană a adresat un avertisment Bulgariei care aplică „scheme periculoase” pentru vânzarea de cetăţenie. 15.000 de străini au primit paşapoarte bulgăreşti în 2018 – de peste patru ori mai mulţi faţa de 2017.

Raportul Comisiei constată că banii care stau la baza vănzării de cetăţenie ar putea proveni din activităţi criminale. Există riscul aplicării unor scheme de spălare a banilor, de corupţie şi fraude fiscale pentru că în multe cazuri controlul este insuficient.

Malta şi Cipru sunt celelalte două ţări din UE care practică vânzarea de cetăţenie. Documentele de identitate obţinute de străini sunt recunoscute în celelalte ţări membre.

Permise de şedere permanentă – o altă modalitate de a se stabili în Uniune, se vând contra 15.000 de euro în Croaţia şi până la cinci milioane de euro în Luxemburg şi Slovacia.

Portugalia, deasemeni, este criticată că nu verifică într-o măsură suficientă provenienţa investiţiilor şi plăţilor făcute de neeuropeni în schimbul obţinerii dreptului de şedere.

Anul trecut 23.000 de străini au depus cereri pentru cetăţenie bulgară. Aproape 15.000 de cereri au fost aprobate iar 8.000 – respinse, unele după ce s-a constatat trecutul criminal al persoanelor respective, informează Ministerul Justiţiei. În 2017 paşapoarte bulgăreşti au primit 3.380 de străini.

Pentru vânzare de paşapoarte au fost arestaţi mai mulţi funcţionari ai Agenţiei bulgarilor de pretutindeni. Şeful Agenţiei, Petar Haralampiev, a demisionat după ce, împreună cu alţi patru subalterni, a fost pus sub acuzare.

A fost adoptat un set de măsuri anticorupţie care cere, între altele, depunerea numai prin Internet a cererilor de cetăţenie.

Cel puţin cinci sunt intermediarii care oferă, contra plată, ajutor pentru obţinerea de cetăţenie bulgară în zona oraşului Taraclia, a anunţat în Facebook primarul Serghei Filipov, citat de căteva ziare sofiote, citat de europa liberă. El a mai spus că în 2005 a cerut prin intermediar restabilirea cetăţeniei, dar cererea sa a fost respinsă chiar dacă este etnic bulgar. Alţi politicieni moldoveni însă au primit paşapoarte fără a avea vreo legătură cu Bulgaria.

Tema vânzării cetăţeniei a devenit foarte sensibilă, nu în ultimul rând pentru că Agenţia bulgarilor de pretutindeni se află de ani de zile sub controlul naţionaliştilor moderaţi din VMRO, partener la guvernare al centriştilor din GHERB. Fără explicaţii a dispărut din schema de program a televiziunii de stat emisiunea „Ecran deschis” în care urmau să fie prezentate mai multe cazuri concrete de vânzare de paşapoarte unor criminali străini.

Un site european de investigaţii însă a publicat textul emisiunii sub titlul „Paşapoarte contra mită în Bulgaria. Autorităţile ascund adevărul.”

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne