UE îi cere Theresei May mai multă „claritate” cu privire la Brexit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Guliver Gettyimages Jeff J Mitchell

Propunerile Regatului Unit cu privire la relaţia sa post-Brexit cu UE deschid calea „unei discuţii constructive”, dar ridică totodată întrebări, apreciază europenii, care îndeamnă Londra ca mai întâi să-şi precizeze strategia cu privire la frontiera irlandeză, relatează AFP.

„Nu de timp suplimentar avem nevoie, ci de alegeri, de decizii, de claritate şi certitudine juridică” din partea britanicilor, a insistat vineri negociatorul-şef al Comisiei Europene Michel Barnier, în urma unei reuniuni, la Bruxelles, cu statele membre, pe tema situaţiei negocierilor.

Londra şi Bruxellesul vor să ajungă la un acord, până în octombrie, în vederea organizării divorţului lor şi să pună bazele viitoarei lor relaţii. Însă europenii  sunt îngrijoraţi de situaţia negocierilor şi de punerile constante în discuţie, pe plan intern, a strategiei premierului britanic Theresa May.

„Mai avem 13 săptămâni, iar primul nostru obiectiv este să finalizăm acordul retragerii, ale cărui propuneri sunt deja, în proporţie, de 80%, pe verde în text”, a declarat Barnier într-o conferinţă de presă la sediul CE.  

Însă spinosul contencios al frontierei irlandeze - principalul punct de împotmolire al negocierilor - îl îngrijorează în continuare pe francez.

„Nu ne putem permite să ne acordăm timp în această chestiune şi de aceea am invitat Regatul Unit să lucreze la «backstop» săptămâna viitoare”, a insistat el.

Aşa-numita soluţie „backstop" constă într-o ”plasă de siguranţă” care s-ar aplica, în lipsa unei soluţii mai bune negociate între Londra şi Bruxelles şi prevede o aliniere a reglementărilor în provincia britanică Irlanda de Nord la cele ale UE după Brexit, cu scopul de a evita întoarcerea la o frontieră ”dură” pe insulă.

Barnier a vorbit de asemenea îndelung despre ”Cartea Albă” referitoare la viitoarea relaţie, publicată de May, care propune o nouă ”zonă de liber-schimb” cu UE, pe baza unui set de reguli comune cu privire la bunuri şi sectorul agroalimentar.

INTERESUL UE

„Această Carte Albă este fructul unei foarte intense dezbateri în Regatul Unit, care era necesară”, a apreciat Barnier, recunoscând că ”mai multe elemente” ar deschide calea „unei discuţii constructive”.

„Propunerea unui acord de liber-schimb” ar trebui ”să constituie centrul viitoarei noastre relaţii economice”, a pledat Barnier.

Însă negociatorul european s-a întrebat totodată dacă această propunere este „operaţională”, ”în interesul UE” şi ”compatibilă cu principiile” negocierilor, stabilite de europeni.

În ceea ce priveşte respectarea liniilor directoare europene, Barnier se întreabă dacă propunerea britanică respectă ”integritatea pieţei interne, a Uniunii Vamale şi politica comercială comună”.

„Responsabilitatea noastră este să protejăm piaţa internă a UE” şi ”consumatorii”, a amintit el.

Cu privire la un al doila punct, şi anume dacă ideile Londrei sunt ”operaţionale”, negociatorul UE a subliniat asupra complexităţii lor, mai ales în domeniul vamal, în contextul în care regatul propune să aplice două taxe vamale bunurilor, la frontieră, în funcţie de cui sunt destinate, şi anume pieţei sale sau UE.

„Cum pot serviciile vamale să verifice destinaţia finală a bunului? Nu există un risc major de fraudă?”, s-a întrebat el, punând totodată în gardă împotriva unei ”birocraţii suplimentare”.

„Cum ar putea Uniunea să delege aplicarea regulilor sale vamale unei ţări care nu mai este membra sa?”, a subliniat negociatorul.

În fine, el s-a întrebat, fără să intre în detalii, dacă propunerile britanice sunt în interesul economic al UE.

May a apreciat vineri, într-o vizită la Belfast, că această carte albă a sa constituie „o dezvoltare semnificativă” a politicii britanice şi „un ansamblu coerent”.

VIDEO Youtube / Sky News

„Acum este rândul UE să reacţioneze. Şi nu pur şi simplu să se întoarcă la propuneri anterioare, care s-au dovedit deja irealizabile”, a apreciat ea.

Bruxellesul a îndemnat joi statele membre să-şi „intensifice” pregătirile în vederea tuturor scenariilor posibile cu privire la Brexit, inclusiv cel al unei ”rupturi brutale” cu Londra, tot mai temut în faţa turbulenţelor politice neîncetate care fragilizează Guvernul britanic.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”