UE acordă încă două săptămâni încheierii acordului Brexit, după ce Boris Johnson a cerut Bruxellesului o schimbare de poziţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul britanic Boris Johnson FOTO EPA-EFE

Cei 27 şi-au dat acordul unei continuări - timp de încă două săptămâni - a negocierilor UE cu Regatul Unit cu privire la viitoarea lor relaţie după Brexit, a anunţat vineri preşedintele francez Emmanuel Macron, după ce premierul britanic Boris Johnson a ameninţat că nu vor mai avea loc negocieri dacă Bruxellesul nu -şi schimbă poziţia, relatează Reuters.

Negocierile cu Londra nu sunt blocate doar de pescuit, ci în toate subiectele, a subliniat într-o conferinţă de presă, după summitul UE, la Bruxelles, preşedintele francez.

”Situaţia negocierilor noastre nu este că am fi pe cale să ne blocăm din cauza pescuitului, care este argumentul tactic al britanicilor, ci suntem blocaţi în tot”, a sublinait el, mai ales în reglementările cu privire la concurenţă.

”Pescuitul este un subiect folosit în mod tactic de către britanici, pentru că, în cazul unui «no deal», este singurul subiect în care Boris Johnson poate spune «am câştigat»”, a denunţat Macron.

Şeful Guvernului britanic i-a îndemnat vineri pe britanici să se pregătească de o ieşire din UE la 1 ianuarie - fără un acord privind relaţia viitoare britanico-europeană -, însă surse europene de la Bruxelles apreciază că este vorba înainte de toate de retorică şi că negocierile continuă.

Franţa se află în prima linie în dosarul pescuitului care, alături de concurenţă şi soluţionarea litigiilor, constituie domeniile în dispută între Bruxelles şi Londra.

”Situaţia va fi la fel ca acum? Nu. Pescarii noştri ştiu asta, iar noi îi vom susţine. Putem accepta un Brexit care să ne sacrifice pescarii? Nu, sigur, nici asta”, a declarat Macron.

”Un acord serios este un acord care va permite să se prevadă pe termen lung accesul pescarilor noştri în apele britanice”, a subliniat el.

”Asta reprezintă aproximativ 750 de milioane de euro, accesul tuturor pescarilor noştri în apele britanice (...). În afară de asta, vom pune în discuţie energia, de exemplu, pentru că în prezent accesul pe piaţa unică a energiei europene are o valoare economică între 700 de milioane de euro şi două miliarde şi jumătate de euro. Asta este realitatea”, a spus el.

”Liderii suverani ai Celor 27 nu au vocaţia să-l facă fericit pe premierul marii Britanii”, a mai declarat Emmanuel Macron.

Schimbare de poziţie

Negocierile guvernului britanic cu UE cu privire la viitoarea relaţie comercială după Brexit s-au terminat, a declarat vineri un purtător de cuvânt al lui Boris Johnson, dacă Bruxellesul nu îşi schimbă poziţia.

”Negocierile comericale s-au terminat. UE le-a pus capăt de facto spunând că nu vrea să-şi schimbe poziţia de negociere”, a declarat el.

”N-are de ce să aibă loc negocieri, dacă UE nu-şi schimbă poziţia. UE a pus efectiv capăt discuţiilor ieri (joi). Nu serveşte la nimic să se discute, dacă UE nu-şi schimbă fundamental poziţia”, a repetat el.

Purtătorul de cuvânt al lui Johnson a apreciat că negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier ar trebui să vină la Londra săptămâna viitoare numai dacă este pregătit să discute toate problemele pe baza unui text legal sau dacă este pregătit să discute despre modalităţi practice cu privire la deplasare sau transportul mărfurilor.

„Trebuie să ne pregătim de o ieşire fără acord”

Marea Britanie trebuie să se pregătească de o ieşire din UE fără un acord negociat cu aceasta cu privire la viitoarea lor relaţie, a declarat vineri premierul Boris Johnson.

”Doar dacă nu cumva apare o schimbare fundamentală  de abordare, ne îndreptăm către o soluţie australiană şi trebuie să o facem cu mare încredere”, a declarat el, evocând astfel faptul că UE şi Australia nu au vreun acord de liber-schimb extins.

”El (Boris Johnson) nu a spus că ei (britanicii) vor pleca de la masa negocierilor. Aşadar asta este doar retorică. Nu a spus că nu vor continua să discute. Deci o vor face”, a declarat un diplomat european la Bruxelles.

Altă sursă europeană a anunţat că delegaţia europeană însărcinată cu negocierile Brexitului ”îşi face deja valiza pentru o săptămână intensă la Londra”, adăugând că ”un acord după modelul australian şi canadian pur şi simplu nu este serios”.

Însă preşedinta Comsiiei Europene Ursula von der Leyen a anunţat noi negocieri săptămâna viitoare la Bruxelles.

”UE continuă să acţioneze în vederea unui acord, dar nu cu orice preţ. Aşa cum s-a prevăzut, echipa noastră de negociere se va duce la Londra săptămâna viitoare pentrua intensifica aceste negocieri”, a anunţat von de Leyen pe Twitter.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget