Ucraina va trebui să-și dubleze armata dacă nu poate adera la NATO, spune Zelenski

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că țara sa va trebui să dubleze dimensiunea armatei dacă Ucraina nu poate adera la NATO, relatează CNN.

Volodimir Zelenski urmează să se întâlnească cu vicepreședintele SUA JD Vance FOTO PROFIMEDIA

„Dacă nu avem NATO, NATO cea adevărată, vom face NATO în Ucraina. Înseamnă că trebuie să mărim numărul soldaților, să dublăm dimensiunea armatei. Avem 110 brigăzi. Rusia are 220 de brigăzi”, a declarat liderul ucrainean vineri la Conferința de Securitate de la München.

Zelenski a spus anterior că, deși administrația Trump nu este pregătită să vorbească despre viitoarea aderare a țării sale la NATO, aceasta rămâne cea mai bună garanție de securitate pentru Ucraina.

Dacă Ucraina nu se va putea alătura NATO ca parte a unui acord de pace, va avea nevoie de sprijin occidental pentru a menține o armată de 1,5 milioane de soldați în scopul descurajării unei viitoare invazii ruse, a declarat el vineri reporterilor, la Conferința de securitate de la München, a relatat Kyiv Independent.

„Nu contează din ce țară sunt aceste forțe. În orice caz, avem nevoie de 1,5 milioane de soldați dacă nu suntem în NATO. Dacă dorim să nu ne temem de o nouă ocupație sau de o nouă invazie rusă, acestea ar fi autentice garanții de securitate. (Vladimir) Putin va ști că are o armată de 1,5 milioane, iar Ucraina are o armată de 1,5 milioane. Dacă vrea să vină și să moară (în Ucraina), este binevenit să o facă”.

Ucraina a solicitat oficial să adere la NATO în septembrie 2022, după invazia rusă la scară largă. În timp ce membrii NATO au afirmat la summitul din 2024 de la Washington, DC, că drumul Ucrainei către aderare este „ireversibil” ei nu au emis o invitație oficială.

Volodimir Zelenski îndeamnă SUA să nu ia nicio decizie privind Ucraina „fără Ucraina”

Președintele ucrainean a făcut apel la SUA „să nu ia nicio decizie cu privire la Ucraina fără Ucraina”, înaintea discuțiilor așteptate cu vicepreședintele SUA JD Vance.

„Cred că ceea ce este foarte important este întâlnirea, să nu luăm nicio decizie cu privire la Ucraina fără Ucraina”, a spus el.

„Nu o vom accepta niciodată și nu vorbesc doar despre mine”, a subliniat Zelenski.

„Este foarte important pentru mine să punem presiune pe (președintele rus Vladimir) pe Putin. Să impunem toate sancțiunile, cred că președintele Trump este gata să facă asta. El are toată această putere să o facă. De aceea îmi doream foarte mult să vin la Washington, oricând.”

Zelenski: „Suntem gata să vorbim oricând”

Zelenski a spus că nu vede că Statele Unite „au un plan gata pregătit” pentru soluționarea conflictului din țara sa.

„Cred că acest lucru este foarte important”, le-a spus el jurnaliştilor în marja Conferinţei de securitate de la München.

„I-am spus președintelui (Donald) Trump... Sunt pregătit în orice moment, nu am nevoie de nimic în acest scop, nu am nevoie de cifre, de nimic, știu totul. Suntem gata să vorbim oricând.”

„Suntem gata să vorbim despre orice, de la contingente (militare) până la garanții de securitate, despre NATO, indiferent dacă suntem în NATO sau NATO este în Ucraina. Suntem pregătiți pentru orice fel de construcție care să-l oprească (președintele rus Vladimir) Putin”, a adăugat el.

Zelenski a confirmat, totodată, că Ucraina a înmânat oficialilor americani proiectul de acord privind accesul Statelor Unite la resursele de minerale rare ale Ucrainei.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte