Ucraina: Parlamentul declară republicile Doneţk şi Lugansk „teritorii aflate temporar sub ocupaţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Separatişti din Donbas

Parlamentul Ucrainei a adoptat marţi un proiect de lege conform căruia republicile populare autoproclamate Doneţk şi Lugansk sunt declarate „teritorii aflate temporar sub ocupaţie“. Rada Supremă a cerut totodată Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Consiliului UE să introducă trupe menţinere a păcii în Ucraina.

Parlamentul de la Kiev a aprobat marţi un proiect de lege care prevede acordare unui statut special şi autonomie limitată regiunilor din estul Ucrainei controlate de rebelii separatişti, punând însă condiţia ca alegerile regionale să fie organizate sub jurisdicţie ucraineană, scrie Reuters.

Potrivit proiectului de lege, republicile populare autoproclamate Doneţk şi Lugansk sunt declarate „teritorii aflate temporar sub ocupaţie“, informează agenţiile de presă TASS şi Unian.

În favoarea documentului au votat 280 de deputaţi, dintr-un minim necesar de voturi de 226. Potrivit documentului, acest statut va rămâne în vigoare „până în momentul retragerii de pe teritoriul Ucrainei a tuturor formaţiunilor militare ilegale şi a tehnicii militare, precum şi a combatanţilor şi mercenarilor de pe teritoriul Ucrainei şi până la restabilirea totală a controlului Ucrainei asupra frontierelor de stat“.

De asemenea, parlamentul ucrainean a adoptat o listă a raioanelor din regiunea Donbas cărora le va fi conferit un statut special de autoguvernare locală. În favoarea acestui proiect, înaintat de preşedintele Poroşenko, au votat 296 de deputaţi.

Conform respectivului document, printre teritoriile care vor beneficia temporar de acest statut special se numără raioanele sau acele părţi din ele — oraşe, sate şi cătune — care sunt situate „între graniţa de stat a Ucrainei cu Federaţia Rusă, linia de coastă a Mării Azov şi linia care este precizată printr-o completare la această decizie, care corespunde Memorandumului de la Minsk din 19 septembrie 2014“.

Respectiva decizie va intra în vigoare din ziua când va fi publicată în mod oficial, adoptarea ei fiind una dintre obligaţiile Kievului prevăzute de Protocolul de la Minsk din 5 septembrie 2014, de Memorandumul de la Minsk din 19 septembrie 2014 şi de Complexul de măsuri din 12 februarie 2015 pentru îndeplinirea acordurilor de la Minsk referitoare la reglementarea situaţiei din regiunea Donbas.

Rada Supremă a cerut Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Consiliului UE să introducă trupe menţinere a păcii în Ucraina.

Astfel, Parlamentul a adoptat o rezoluţie privind adresarea din numele Ucrainei Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Consiliului Uniunii Europene de a disloca pe teritoriul Ucrainei forţe de menţinere a păcii.

Autorul rezoluţiei este preşedintele Poroşenko, potrivit căruia, prezenţa forţelor de menţinere a păcii în Ucraina vor asigura punerea în aplicare a "acordului de la Minsk". În primul rând, în ceea ce priveşte încetarea imediată a focului, retragerea armelor grele dar şi retragerea tuturor forţelor armate străine şi a echipamentului militar precum şi dezarmarea tuturor grupurilor armate ilegal.

Rada a aprobat rezoluţia cu 305 voturi, de asemenea, a fost aprobată şi decizia preşedintelui Ucrainei pentru a permite forţelor militare din alte state să participe exerciţiul multinaţional care se va desfăşura în Ucraina în anul 2015.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă