Ucraina: Explozii şi tiruri de arme automate, raportate în apropiere de centrala nucleară din Zaporojie. Ruşii spun că reactoarele nu sunt afectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrala nucleară de la Zaporojie Foto Arhiva

Explozii şi tiruri de arme automate au fost auzite miercuri în Enerhodar - oraş ocupat de trupele ruse - în zona unde se află reactoarele centralei nucleare din Zaporojie (sudul Ucrainei), relatează publicaţia ucraineană Focus, citând mai multe conturi locale de Telegram.

Potrivit unor martori, incidentul s-a produs în spatele zonei cu reactoare nucleare, acolo unde se presupune că recent a fost instalată o bază a forţelor ruse. Fum negru se ridică deasupra acelui loc, susţin aceştia.

Media oficiale ruse, citând surse ale administraţiei instalate de ocupanţi, au relatat că centrala din Zaporojie a fost atacată de trei presupuse drone kamikaze ucrainene şi că "atacurile dronelor ucrainene continuă", potrivit Focus. Cantitatea de material exploziv cu care ar fi fost echipate dronele s-ar ridica la câteva kilograme de TNT, informează Agerpres.

Totodată, ocupanţii ruşi au declarat că zona unde se află dispuse reactoarele nucleare ale centralei nu a avut de suferit.

Aşa-zisele autorităţi din Enerhodar au afirmat că acesta nu este primul atac asupra centralei şi că dronele ucrainene au mai bombardat o dată centrala în cursul acestei săptămâni. Colaboraţioniştii susţin că în urma precedentului atac 11 persoane au fost rănite.

Reprezentanţii autorităţilor de la Kiev şi ai armatei ucrainene nu au comentat deocamdată cu privire la exploziile din Enerhodar.

La 15 iulie, directorul Energoatom, Petro Kotin, a declarat că trupele ruse au instalat sisteme de rachete pe teritoriul centralei nucleare capturate pe care le folosesc pentru a bombarda oraşul Nikopol din regiunea Dnipropetrovsk (sud-estul Ucrainei).

Situaţia la acest obiectiv strategic este foarte tensionată, deoarece ocupanţii aduc acolo tot mai multe echipamente, consemnează Focus.

În urma unui incident produs luni şi ale cărui circumstanţe nu sunt cunoscute, pe teritoriul centralei nucleare ar fi fost răniţi mai mulţi ruşi, existând şi morţi, conform unor surse locale, citate de Rbc.ua.

La 12 iulie aici au fost auzite de asemenea explozii şi rafale de arme automate, dar, după cum a precizat primarul ucrainean al Enerhodar, Dmitri Orlov, forţele ucrainene nu au nicio legătură cu acestea.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul