Ucraina cumpără timp pentru Europa, oferindu-i răgaz pentru a se reînarma

 Bogată în resurse, dar lipsită de trupe, Europa are nevoie ca Ucraina să reziste în timp ce își reconstruiește capacitățile militare.

Europa dispune de resursele economice și tehnologice necesare pentru a atinge paritatea militară cu Rusia în următorii cinci ani, însă lipsa gravă de forțe terestre și muniție o lasă vulnerabilă în fața unui conflict major, potrivit unei analize publicate la 4 noiembrie de Institutul Francez pentru Relații Internaționale (IFRI).

Raportul conturează o realitate dură: rezistența ucraineană reprezintă, în prezent, principalul factor de descurajare al agresiunii ruse mai largi, în timp ce Europa încearcă să-și construiască capacitățile militare pe care ar fi trebuit să le dețină deja.

„Țările europene au potențialul necesar — mijloace economice, capabilități militare și expertiză tehnologică — pentru a face față Rusiei până în 2030, cu condiția să demonstreze voință politică”, a scris Thomas Gomart, directorul IFRI, în rezumatul executiv al raportului.

Această estimare se bazează pe ipoteza că Ucraina va continua să absoarbă cea mai mare parte a presiunii militare ruse, oferind Europei răgazul necesar pentru a se reînarma.

Cei doi piloni ce împiedică un atac rusesc

Studiul IFRI identifică două piloni principali care împiedică o ofensivă rusă asupra teritoriului euroatlantic: rezistența Ucrainei și unitatea NATO, dependentă însă de angajamentul Statelor Unite.

Dacă oricare dintre acești piloni cedează, avertizează raportul, „riscul unei confruntări armate deschise între Rusia și Europa, indiferent de amploare, ar crește considerabil”.

Această perspectivă transformă lupta Ucrainei într-o chestiune existențială, nu doar pentru Kiev, ci și pentru un continent care, în ciuda creșterii bugetelor de apărare, nu a reușit să transforme investițiile în forța militară necesară pentru a-l descuraja pe Moscova.

Rusia păstrează, potrivit analizei, „un avantaj decisiv în ceea ce privește masa forțelor, puterea de foc, capacitatea de mobilizare și toleranța la pierderi”. Forțele ucrainene au compensat aceste lipsuri prin inovație, sprijin occidental și adâncime strategică — avantaje pe care armatele europene ar avea dificultăți în a le reproduce înainte de 2030.

Europa domină în aer și pe mare, dar rămâne vulnerabilă pe uscat

Raportul prezintă în termeni direcți dimensiunea deficiențelor europene:

-Forțe terestre: 20 dintre cele 30 de state NATO/UE europene dispun de mai puțin de 15.000 de soldați activi.

-Muniție: Deficite critice care ar împiedica desfășurarea unor operațiuni de durată.

-Rachete: Capacități de producție descrise drept „îngrijorătoare”.

-Industria de apărare: Creșterea bugetelor nu s-a transformat în creșterea producției.

Europa deține, în schimb, avantaje clare în domeniile aerian și naval, precum și o calitate superioară a instruirii și a comenzii militare. Totuși, „domeniul terestru rămâne punctul slab al Europei” — exact locul unde Ucraina luptă de aproape patru ani pentru a opri avansul rusesc.

Superioritatea aeriană a Europei depinde însă de sprijinul masiv al Statelor Unite, ridicând semne de întrebare privind sustenabilitatea în cazul unei diminuări a implicării americane.

Putere economică, dar lipsă de forță militară

Raportul subliniază contradicția dintre puterea economică a Europei și slăbiciunea ei militară.

Țările europene au adoptat politici industriale majore — precum Critical Raw Material Act, Net Zero Industries Act și Clean Industrial Act — și au redus costurile importurilor de combustibili fosili cu 50% din 2022, economisind peste 250 de miliarde de euro anual. Aceste resurse oferă Europei un avantaj pe care Rusia nu-l poate egala.

Cu toate acestea, economiile europene nu au generat rezervele de muniție, piesele de artilerie sau efectivele necesare pentru a înlocui rolul pe care îl joacă în prezent Ucraina: acela de barieră împotriva expansiunii teritoriale ruse.

Analiza concluzionează că reacția Europei la „războiul hibrid susținut al Rusiei” a fost „preponderent defensivă și excesiv de precaută”, sugerând că pregătirea militară convențională nu este suficientă pentru a contracara întregul spectru de amenințări al Moscovei.

Modelul rusesc al războiului permanent

Potrivit IFRI, strategia Rusiei este una „permanentă, multidomeniu și coercitivă”, bazată pe acțiuni subversive menite să „pregătească terenul pentru o campanie militară deschisă, scurtă, intensă și decisivă”.

Scopul este de a „influența percepția riscului în Occident și de a paraliza procesul decizional prin inducerea fricii de escaladare” — o tactică ce a întârziat livrările de armament către Ucraina și a încetinit reînarmarea europeană.

Noua doctrină nucleară a Rusiei, care scade pragul pentru utilizarea armelor nucleare și în conflicte convenționale cu state ne-nucleare sprijinite de aliați nucleari, amplifică riscul. În timp ce descurajarea asigurată de SUA, Franța și Marea Britanie continuă să protejeze Europa, IFRI avertizează că o erodare a credibilității acesteia ar lăsa continentul într-un dezechilibru strategic periculos față de Rusia.

Ucraina, prin combinarea rezistenței militare cu reziliența societății, oferă un exemplu pentru restul Europei în fața agresiunii ruse.

2030 – o cursă contra cronometru

Posibilitatea ca Europa să atingă paritatea militară cu Rusia până în 2030 depinde de deciziile politice luate acum — și de capacitatea Ucrainei de a-și menține liniile de apărare.

Analiza IFRI reprezintă, în egală măsură, un avertisment și o foaie de parcurs: Europa are resursele și tehnologia necesare pentru a-și construi capacitățile militare în cinci ani. Întrebarea rămâne dacă voința politică europeană va reuși să se ridice la nivelul determinării militare a Ucrainei înainte ca arhitectura de securitate continentală să se deterioreze iremediabil.

Pentru moment, Ucraina poartă războiul pe care Europa s-ar putea vedea nevoită să-l ducă, dacă nu reușește să se pregătească la timp.