Turnul Eiffel nu se prăbuşeşte. Administraţia monumentului a negat zvonurile apărute pe această temă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: EPA-EFE

Potrivit lui Patrick Branco Ruivo, directorul Societăţii de Întreţinere a Turnului Eiffel, defecţiunile constatate în apropierea monumentului nu sunt critice.

Starea Turnului Eiffel nu ne permite să vorbim despre existenţa unei ameninţări cu prăbuşirea acestuia, iar defectele identificate nu sunt critice, transmite Agenţia France-Presse, ctându-l pe directorul Societăţii pentru Exploatarea Turnului Eiffel (SETE), Patrick Branco Ruivo. Acesta, în special, a declarat că turnul „nu a fost niciodată întreţinut la fel de bine ca acum”, şi a asigurat, de asemenea, că „va continua să reziste datorită metalului impecabil”. Şeful SETE a reamintit că actuala, a 20-a, campanie de vopsire a structurii este în desfăşurare din 2019 şi este concepută pentru a proteja turnul de rugină.

„Pentru prima dată în istoria turnului, am îndepărtat toate straturile de vopsea [de pe arcul de sud de deasupra Champ de Mars] şi am constatat că fierul era impecabil, în condiţiile în care acea parte este cea care a fost cea mai afectată de rugină," a spus el. Aceste lucrări, potrivit lui Patrick Branco Ruivo, s-au încheiat deja, iar acum uriaşa schelă de 450 de tone instalată sub turn ar trebui să fie demontată pentru artificiile festive din 14 iulie cu ocazia sărbătorii naţionale - Ziua Bastiliei.

Reacţia SETE a venit după ce revista Marianne a raportat 884 de defecte, dintre care 68 au fost „modificări de proiectare care compromit durabilitatea”. Publicaţia citează informaţiile relevante cu referire la un raport confidenţial din 2016, dar susţine că alarmele au fost primite încă din 2010. Un expert fără nume intervievat de revistă a făcut şi afirmaţia că, în loc să repare defectele, noua vopsea ar fi aplicată peste cea veche, care se desprinde şi cade. De asemenea, „autorul articolului face referire la un studiu al companiei Expiris, care a relevat că „fisurile şi rugina” împiedică acum continuarea lucrărilor de revopsire a structurii.

Agenţia France-Presse, la rândul său, transmite că motivul întârzierii lucrărilor de revopsire cu opt luni în 2021, în special, a fost legat de descoperirea plumbului în straturile vechi de vopsea. În acelaşi timp, de la începutul lucrărilor, costul acestora a crescut de la 32 de milioane de euro, la 84 de milioane de euro.

Directorul SETE a mai subliniat că cele peste 800 de defecte menţionate în articolul „Marianne” se datorează în mare parte faptului că anumite piese nu au primit calificativul maxim. Cele 68 de elemente structurale evidenţiate de publicaţie sunt „elemente secundare” care sunt înlocuite treptat, a adăugat el. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”