Tragedie feroviară în Grecia. Povestea singurului supraviețuitor din primul vagon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un student de 20 de ani este singurul supraviețuitor din primul vagon al unui tren care s-a ciocnit cu un tren de marfă în Tempe.

Accident feroviar în Grecia FOTO Profimedia

Potrivit directorului secției de terapie intensivă a Spitalului General din Larissa, Apostolos Komnos, studentul este tratat pentru răni la cap și a suferit două intervenții chirurgicale, scrie kathimerini.gr.

"Starea lui este în mod constant critică", a spus el, adăugând că "facem tot ce putem".

Starea celorlalți răniți

"Avem, de asemenea, câțiva răniți care au fost operați. Au fost 20 de internări în spitalul nostru, 15 au rămas și sunt în stare bună, 5 au fost externate. Unii au fost operați, alții vor fi operați, iar starea lor nu este îngrijorătoare", a declarat Komnos.

El a continuat să descrie scenele incredibile care s-au desfășurat la spital în primele ore ale tragediei din trenul Tempe. "Când am fost chemați imediat după accident, deși spitalul nu era de gardă, în jumătate de oră eram gata să primim pacienții. La locul accidentului se aflau 40 de ambulanțe”, a precizat el.

7 persoane au fost identificate

"Am trăit așa ceva acum 20 de ani, când am avut accident cu copiii. Aceleași proceduri, mizerie", și-a amintit Komnos.

În cele din urmă, directorul secției de terapie intensivă din Larissa a declarat că rudele au fost sprijinite psihologic încă din primele ore și că 7 persoane au fost deja identificate.

Bilanțul tragediei de la Tempe, provocată de coliziunea dintre un tren de pasageri de pe linia Atena-Salonic și un tren de marfă din Salonic, se ridică la 57 de morți.

În același timp,mai multe persoane sunt date dispărute.

La bordul trenului de pasageri se aflau 341 de pasageri, precum și alți 13 membri ai personalului - un total de 354 de persoane. În trenul de marfă se aflau două persoane.

Șeful gării din Larissa, care este și suspectul numărul unu, a fost pus sub acuzare și are termen până sâmbătă să depună mărturia și să își pregătească apărarea. Avocatul acestuia a mărturisit că este distrus și că își acceptă vina, dar a afirmat că nu este singurul responsabil pentru tragedie.

Acuzatul este absolut devastat. Este un pic cam devreme pentru declarații, deoarece nu avem întregul dosar. Dar el și-a asumat partea de vină, conform cu responsabilitatea pe care o avea. Ce vreau să spun acum este că nu ar trebuie să ne uităm la copac și să nu vedem toată pădurea”, a declarat avocatul bărbatului de 59 de ani.

Potrivit sursei citate, șeful de gară era în funcție doar de o lună - abia dăduse examenele necesare.

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?