The Economist: Ucraina are nevoie de sprijin, nu de sfaturi înfricoşătoare. Care ar fi consecinţele unei negocieri premature

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soldaţi ucraineni

Când Saddam Hussein a lansat invazia Kuweitului, prim-ministrul britanic Margaret Thatcher l-a avertizat pe preşedintele american George W. Bush că „acum nu este momentul pentru ezitare”. Probabil că şi-ar repeta cuvintele astăzi dacă ar fi în viaţă, scrie The Economist.

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei durează de patru luni. Iar agresiunea neprovocată a lui Vladimir Putin a primit un răspuns pe care puţini l-au considerat posibil. În primul rând, acesta se referă la curajul ucrainenilor, dar şi reacţia ţărilor occidentale care le oferă asistenţă politică, economică şi materială, scrie The Economist .

Armata mare, dar incompetentă a Rusiei, a fost forţată să se retragă din nordul ţării după ce nu a reuşit să cucerească Kievul. De asemenea, ruşii nu au putut ocupa Harkov în nord-est. Dar au reuşit totuşi să obţină un succes notabil în Donbass, precum şi în sudul Ucrainei, unde trupele ruse au reuşit să construiască un „pod de uscat” între Crimeea ocupată şi Rusia.

Moralul Ucrainei rămâne prudent optimist. Fluxul de arme din Occident continuă, iar Congresul SUA a aprobat un pachet de sprijin de 40 de miliarde de dolari. În acelaşi timp, există o convingere tot mai mare în Europa şi America că a venit timpul pentru un armistiţiu şi negocieri. Unii cred că războiul se va încheia mai devreme dacă lui Vladimir Putin i se oferă o cale de ieşire care să-i permită să declare victoria. O astfel de ofertă poate fi convingătoare din punct de vedere emoţional. Nimeni nu vrea un război fără sfârşit. Cu cât durează mai mult, cu atât mai mulţi oameni vor muri şi mai multe case vor fi distruse. Un război prelungit ar avea consecinţe groaznice pentru economia ucraineană, iar exporturile valoroase de cereale ale Ucrainei ar fi blocate. Dacă decizia de a-l lăsa pe Putin să-şi „salveze faţa” ajută la salvarea de vieţi, atunci cine va fi împotrivă?

Dacă cineva crede că Putin este pregătit pentru pace, este naiv

Totuşi, dacă cineva crede că Putin este pregătit pentru pace, est naiv. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat săptămâna aceasta că discuţiile vor oferi Rusiei doar timp să-şi consolideze poziţia şi să se regrupeze (cum a făcut în trecut) înainte de a trece din nou la ofensivă. Ucraina încă vrea să-şi recapete toate teritoriile”, a spus Zelenski. El a cerut ţărilor occidentale să trimită mai multe arme pentru ca ţara să poată alunga invadatorii. Preşedintele ucrainean şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea că Occidentul nu este încă unit în sprijinul său pentru Ucraina.

Lumea va fi în mare pericol dacă Putin va fi răsplătit pentru agresivitatea sa

The Economist este de acord că Zelenski are dreptate din toate punctele de vedere. Lumea va fi în mare pericol dacă Putin va fi răsplătit pentru agresivitatea sa. Şi să-i permită să-şi menţină controlul asupra teritoriilor ucrainene ocupate va fi o recompensă. Amintiţi-vă de 2014. Practiv, fără ajutorul adecvat din partea Occidentului, Ucraina nu a putut decât să stea deoparte şi să privească cum Rusia ocupă Crimeea şi apoi părţi din regiunile Doneţk şi Lugansk. După 8 ani, niciuna dintre aceste regiuni ucrainene nu a revenit sub controlul legal al Kievului. Dimpotrivă, reacţia slabă nu i-a oferit decât încredere lui Putin. Aşa că a decis să preia o altă bucată mult mai mare din Ucraina.

Consecinţele unei negocieri premature

Dacă Occidentul îşi reduce acum sprijinul pentru Zelenski şi îl forţează la negocieri premature, care va fi rezultatul? Rusia îşi consolidează câştigurile. Putin îşi va încălca rapid toate promisiunile. Iar popularitatea lui acasă va creşte datorită unei victorii militare. De fapt, exact asta s-a întâmplat înainte. Mai devreme sau mai târziu, Putin va încerca din nou să smulgă o altă bucată de teritoriu din Ucraina sau Georgia, Moldova sau oricare dintre ţările baltice.

Mai mult, alţi despoţi din lume pot decide că aventurile militare dau roade dacă luptă suficient de mult. În faţa protestelor de acasă, aceştia pot miza pe câştigarea războiului în străinătate, convinşi că presiunea lumii democratice asupra lor nu va dura mult.

Ucraina nu poate fi forţată să ia nicio decizie cu care nu ar fi de acord. Zelenski este puţin probabil să rămână în funcţie dacă renunţă prematur la teritorii într-o încercare zadarnică de a potoli un vecin agresiv. De asemenea, este puţin probabil ca locuitorii acestor regiuni să suporte pur şi simplu stăpânirea rusă. Ei vor duce război de gherilă încă mulţi ani de acum înainte.

Acum situaţia de pe teren este destul de schimbătoare. Retrăgându-se din nord şi nord-est, Rusia s-a concentrat pe ofensiva din Donbass, încercând să încercuiască Severodoneţk şi să avanseze în Slaviansk şi Kramatorsk. Nu se ştie unde se va opri Putin. Dar dacă nu este învins decisiv, va face tot posibilul pentru a distruge Ucraina. El vede ţara democratică loială occidentului de alături ca o ameninţare la adresa autocraţiei izolaţioniste pe care a impus-o Rusiei. Putin nu va permite ucrainenilor să trăiască în pace. Prin urmare, nu au altă opţiune decât să lupte împotriva lui. Occidentul trebuie să-i ajute până când misiunea este finalizată. 

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți