Tabere gratuite pentru copiii rromi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 600 de copii care trăiesc în locuinţe improvizate vor merge vara aceasta în tabere, ca un premiu pentru activitatea şcolară. Institutul pentru integrarea ţiganilor din şatre (IRIS)

Peste 600 de copii care trăiesc în locuinţe improvizate vor merge vara aceasta în tabere, ca un premiu pentru activitatea şcolară. Institutul pentru integrarea ţiganilor din şatre (IRIS) derulează proiectul "În favoarea integrării", destinat minorilor de care provin din familii de rromi.

Pentru aceşti copii, vor fi organizate tabere în care şcolarii vor participa la activităţi culturale şi sportive. Peste 100 de micuţi au fost duşi până acum în tabăra din localitatea Chapineria (Comunitatea Madrid), unde vor petrece două săptămâni.

Tabăra a fost vizitată de preşedinta Comunităţii Madridului, Esperanza Aguirre. "Această iniţiativă are scopul de a stimula şi de a premia copiii care merg la şcoală, chiar dacă fac parte din familii care nu dau mare importanţă studiilor", a declarat Esperanza Aguirre.

Cei care beneficiază de acest program sunt minorii care trăiesc în barăcile din Santa Catalina, Canaveral şi Valdebernardă, Alcala de Henares, Orcasur şi Villablanca.

Mai multe pentru tine:
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă