Soția lui Bashar al-Assad, internată într-un spital din Moscova, cu leucemie. Ce șanse de supraviețuire îi dau medicii

0
0
Publicat:

Soția britanică a lui Bashar al-Assad este grav bolnavă de leucemie și medicii i-au acordat o șansă de supraviețuire de 50%, susțin surse apropiate familiei.

Soția lui Bashar al-Assad este izolată într-un spital din Moscova FOTO Arhivă

Potrivit zvonurilor, Asma al-Assad a fugit la Moscova cu câteva săptămâni înainte ca regimul sirian să cadă la începutul acestei luni, pentru a primi tratament împotriva cancerului, transmite Daily Mail.

În ciuda unor rapoarte contradictorii, surse au declarat pentru The Telegraph că aceasta încearcă să părăsească Moscova, deoarece „starea ei de sănătate nu poate fi monitorizată adecvat”.

Leucemia de care suferă Asma al-Assad, diagnosticată în mai, a recidivat după o perioadă scurtă de remisie, potrivit sursei citate.

„Asma moare”, a spus o sursă care a discutat recent cu familia. „Nu poate să fie în aceeași cameră cu nimeni (din cauza stării ei).”

Potrivit surselor, Asma al-Assad a fost izolată pentru a evita infecțiile complicate în timpul tratamentului pentru cancer.

Săptămâna aceasta au circulat zvonuri conform cărora Asma al-Assad ar putea acum să ceară divorțul de partenerul ei de 24 de ani, ca „precondiție” pentru întoarcerea la Londra, având în vedere că întoarcerea „nu poate fi bazată doar pe motive de sănătate”.

Asma al-Assad, cu cetățenie siriană-britanică, se află în prezent în exil la Moscova împreună cu soțul ei, după căderea capitalei siriene pe 8 decembrie.

Tatăl ei, Fawaz Akhras, s-ar fi alăturat ei la începutul acestei luni, după mutarea la Moscova.

Surse au spus pentru The Telegraph că acesta a avut grijă de ea în mare parte din ultimele șase luni, atât în Moscova, cât și în Emiratele Arabe Unite, în timp ce lupta împotriva unei forme „vicioase” de cancer.

Kremlinul a respins rapid informațiile conform cărora fosta prima doamnă a Siriei ar vrea să divorțeze. Însă analiștii au semnalat temeri pentru siguranța ei în Moscova, descriind viața ei în Moscova ca o „colivie de aur” sub controlul președintelui Vladimir Putin.

„Viața în Moscova, Rusia – într-o colivie de aur – nu mai este satisfăcătoare pentru Asma al-Assad”, a avertizat analistul politic pro-oppoziție Stanislav Belkovski în această săptămână.

„Ea vrea să se mute la Londra, Regatul Unit și să revină la muncă în domeniul bancar de investiții și, în același timp, dacă este posibil, să scoată o parte din capitalul familiei sale de sub sancțiuni.”

În ciuda faptului că are cetățenie britanică, Asma al-Assad rămâne legată de sancțiuni, care au fost confirmate de guvernul britanic, împiedicând-o să se întoarcă în Regatul Unit.

În timp ce autoritățile ruse ar lua acum în considerare cererea ei de a pleca, secretarul de externe David Lammy a insistat că nu este „binevenită aici în Regatul Unit” din cauza sancțiunilor.

Guvernul britanic a refuzat să comenteze dacă ar putea să-i fie revocată cetățenia pentru a-i împiedica revenirea în Regatul Unit.

Mai multe pentru tine:
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă