Sora prinţului moştenitor Mohammed bin Salman va fi judecată la Paris, după ce i-a ordonat gărzii sale de corp să ia la bătaie un muncitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mohammed bin Salman FOTO Getty Images

Sora prinţului moştenitor saudit Mohammed bin Salman va fi judecată într-un tribunal din Paris, luna viitoare, pentru că i-ar fi ordonat gărzii sale de corp să agreseze un muncitor, în capitala Franţei, a declarat o sursă legală pentru AFP, miercuri.

Dosarul deschis pe numele prinţesei Hassa bint Salman are legătură cu o presupusă agresiune care a avut loc în apartamentul său din zona de lux a Bulevardului Foch, din vestul Parisului, în septembrie 2016.

Procesul va începe pe data de 9 iulie, potrivit aceleiaşi surse.

Victima a spus că a fost angajată pentru a efectua lucrări de renovare în apartamentul prinţesei Hassa şi că aceasta s-a înfuriat după ce muncitorul a făcut o fotografie, acuzându-l că vrea să o vândă presei.

Muncitorul susţine că prinţesa i-a ordonat apoi gărzii sale de corp să-l ia la bătaie.

Publicaţia Le Point a spus că victima a primit pumni în faţă, mâinile i-au fost legate şi a fost forţată să sărute picioarele prinţesei. Instrumentele cu care-şi desfăşura munca i-au fost confiscate înainte să plece.

Garda de corp a fost pusă sub acuzare pe 1 octombrie, 2016, pentru infracţiuni legate de violenţă, furt, ameninţare cu moartea şi reţinerea unei persoane împotriva voinţei sale. 

Probabil că prinţesa nu va fi prezentă la proces, ea nefiind prinsă în urma mandatului internaţional de arestare, emis în 2017 pe numele său.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie