Sondaj: Unul din doi francezi consideră că e prea devreme, după 100 de zile, să-l judece pe Macron

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul din doi francezi (50%) consideră că este prea devreme să se pronunţe asupra activităţii lui Emmanuel Macron, la 100 de zile de când a fost învestit preşedinte, însă 36% o consideră deja „dezamăgitoare“, potrivit unui sondaj Elabe citat de AFP.

Doar 14% dintre persoanele intervievate consideră „satisfăcătoare“ activitatea şefului statului francez.

Peste jumătate dintre alegătorii lui Jean-Luc Mélenchon (51%) şi ai lui Marine Le Pen (54%) consideră primele luni ale lui Macron „dezamăgitoare“, însă cei ai lui Benoît Hamon (57%) şi François Fillon (53%) sunt de părere că este prea devreme să se pronunţe, potrivit acestei anchete publicate miercuri şi realizate pentru BFMTV.

Imaginea preşedintelui s-a degradat, de altfel, faţă de luna iulie.

În total 73% dintre francezi îl consideră dinamic, cu 11 puncte procentuale mai puţin decât luna trecută.

De asemenea, 60% dintre persoanele intervievate (cu opt puncte procentuale mai puţine) cred că el „vrea cu adevărat să schimbe lucrurile“, iar 54% (cu cinci puncte procentuale mai puţine) că el este „capabil să reformeze ţara“.

Imaginea premierului Édouard Philippe rămâne puţin structurată.

În total 57% îl consideră dinamic, 55% cred că „vrea cu adevărat să schimbe ţara“, însă doar 47% îl cred „capabil să reformeze ţara“.

Sondajul a fost realizat online pe 22 şi 23 august, pe un eşantion de 1.004 persoane adulte, potrivit metodei cotelor, şi are o marjă de eroare de la 1,4 şi până la 3,1 puncte procentuale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare