Şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, este convins că Brexit-ul va avea loc şi regretă că n-a intervenit în 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele încă în exerciţiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se declară convins că Brexit-ul va avea loc, reiterând că dacă Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană fără acord, atunci va exista o nouă graniţă între Irlanda de Nord şi Irlanda, relatează Reuters.

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, la 31 octombrie, reprezintă “un moment tragic pentru Europa”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, într-un interviu apărut în El Pais.

“Cred că încă avem posibilitatea să ajungem la un acord cu Londra”, a afirmat Juncker, care a calificat drept “constructivă şi parţial pozitivă” întâlnirea sa de luni cu premierul britanic Boris Johnson. “Nu împărtăşesc ideea celor care gândesc că Johnson se joacă cu noi şi cu el însuşi. Cred că el încearcă să găsească un acord acceptabil atât pentru Parlamentul britanic cât şi pentru Parlamentul European”, a menţionat el, potrivit AFP.

Jean-Claude Juncker regretă că în 2016 Comisia a decis să nu intervină atunci când Regatul Unit a organizat un referendum cu privire la apartenenţa la Uniunea Europeană şi 52 la sută dintre cotanţi s-a pronunţat în favoarea ieşirii. Juncker consideră că înaintea referendumului a existat “o campanie de minciuni şi de fake news”. “În Comisie, am decis să nu intervenim, la solicitarea lui David Cameron”, a adăugat el.

Preşedintele încă în exerciţiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se declară convins că Brexit-ul va avea loc.

"Sunt convins că Brexit-ul va avea loc", a declarat el pentru Sky News într-un interviu realizat săptămâna trecută, înainte de a vedea ideile pe care guvernul premierului Boris Johnson le-a trimis Bruxellesului în încercarea de a avansa în negocierile privind Brexit-ul.

Întrebat dacă va exista o nouă graniţă între provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, stat membru al UE, în cazul unui Brexit fără acord, Juncker a spus că se va întâmpla acest lucru.

"Da. Trebuie să ne asigurăm că interesele Uniunii Europene şi ale pieţei interne vor fi apărate", a declarat el.

În acelaşi interviu, citat şi de Press Association, Juncker a insistat că Bruxellesul "nu este în niciun fel responsabil" pentru consecinţele unui Brexit fără acord, spunând că vina ar aparţine exclusiv Regatului Unit.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă