Şefa PE: UE „nu îşi poate permite” să nu se ajungă la un acord cu privire la noua rundă de sancţiuni împotriva Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şefa Parlamentului European a menţionat că UE îşi doreşte acest acord şi va continua să îl promoveze.  FOTO Arhivă

Uniunea Europeană „nu-şi poate permite” să nu se ajungă la niciun acord cu privire la cea de-a şasea rundă de sancţiuni propusă de blocul comunitar împotriva Rusiei, a declarat luni preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, relatează CNN.

„Sper, într-adevăr, că va exista un acord. Nu ne putem permite să nu existe", a declarat preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, la o conferinţă de presă la Bruxelles, după întâlnirea cu liderii statelor membre UE. 

Ea a subliniat că înţelege ”realităţile” diferite pe care le înfruntă statele membre, însă a precizat că există o ”limită” în ceea ce priveşte ”cât de multă flexibilitate” îşi poate Uniunea permite fără a pierde ”credibilitatea” în faţa popoarelor statelor membre. 

Metsola a recunoscut că, deşi pachetele de sancţiuni ”nu sunt niciodată uşor de adoptat”, există o speranţă mare că UE poate ”ajunge la un acord care poate fi unul eficient”. 

Şefa Parlamentului European a menţionat că UE îşi doreşte acest acord şi va continua să îl promoveze. 

Pe tema cererii Ucrainei de a deveni stat membru al UE, Metsola a dat semnale pozitive din perspectiva Parlamentului European.

”După părerea mea, nu avem de ales decât să aducem Ucraina şi mai aproape de noi şi cel mai rău semnal pe care l-am putea da în acest moment ar fi să arătăm o ezitare. De ceea ce are nevoie Ucraina în acest moment este speranţă şi perspectivă”, a conchis ea.

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate