Secretele instituţiilor de stat, acasă la Filat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier moldovean păstra la domiciliul propriu documente secrete ale unor instituţii de stat, primea note informative referitoare la protestele din centrul Chişinăului, dar şi note privind filarea unor politicieni şi oameni de afaceri.

Procurorii anticorupţie care instrumentează dosarul privind învinuirea lui Vlad Filat de implicare în „furtul miliardului” au organizat o conferinţă de presă în care au anunţat mai multe detalii despre acest caz. Aceştia nu au exclus că vor aplica sechestru pe întreaga avere ce-i aparţine lui Filat. „Procedura a fost pornită”, a declarat procurorul Adriana Beţişor.

Potrivit procurorului, temeiul principal invocat în faţa instanţei pentru aplicarea arestului preventiv în privinţa lui Filat a fost potenţiala influenţare de către acesta a altor persoane care ar fi implicate în comiterea aceleiaşi infracţiuni. În cazul fiecăruia dintre ei urmează să se stabilească ce calitate vor avea în dosar - martori, bănuiţi sau învinuiţi.

Adriana Beţişor a declarat că la domiciliul fostului premier au fost găsite acte care ar confirma declaraţiile făcute de Ilan Shor în autodenunţul său împotriva lui Filat şi „prin care nemijlocit se face o legătură cauzală cu fraudele de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank”. Aceste documente demonstrează, de asemenea, legături cu persoane-cheie şi companii-cheie din schema infracţională a furtului din cele trei bănci.

Deputatul Leancă şi şeful de la Vamă, audiaţi

Procurorul CNA a menţionat faptul că Ilan Shor a pus la dispoziţie anchetatorilor documente care, în mod normal, ar fi trebuit să fie obţinute din afara ţării prin comisii rogatorii, ceea ca ar fi durat foarte mult timp. Tot în urma autodenunţului acestuia au fost audiate mai multe persoane oficiale, printre care şi deputatul Iurie Leancă şi şeful Serviciului Vamal, Tudor Baliţchi. 

Totodată, Beţişor confirmă că urmează să fie audiaţi şi alte persoane pomenite în denunţul lui Shor – consilierul prezidenţial Ion Păduraru, fostul director al CNAM, Mircea Buga. Aceasta nu exclude că la audieri va fi invitat şi fostul deputat Vladimir Plahotniuc, pe care Filat îl acuză că ar controla justiţia din Moldova.

Adriana Beţişor a mai confirmat faptul că Vlad Filat a depus duminică o plângere penală împotriva lui Ilan Shor şi a declarat că acesta se află în proces de examinare conform prevederilor legale. 

Procurorul CNA a declarat că, după ce va fi analizat conţinutul documentelor secrete găsite la domiciliul lui Filat, instituţiile de stat care i le-au furnizat vor fi trase la răspundere. La doar 29 de ani, Adriana Beţişor are parte de o carieră de-a dreptul fulminantă având deja gradul de colonel în justiţie, notează Unmedia. Ea a început să activeze în Procuratura Anticorupţie în iunie 2011, iar în prezent conduce anchetele în cele mai sensibile dosare. 

Maşinile lui Filat, la CNA

Maşinile lui Vlad Filat au fost ridicate, ieri, de către procurori şi aduse în curtea CNA. Este vorba despre cinci automobile de model Toyota Land Cruiser, Mercedes S-Klasse, Volkswagen Touareg, Porsche Cayenne şi Mercedes Viano. „Maşinile nu sunt sub sechestru. Ele au fost ridicate şi aduse la CNA în cadrul dosarului penal pentru a fi folosite în calitate de probe, având statu de corpuri delicte. Pentru a fi puse sub sechestru trebuie să fie demonstrat că acestea constituie probe în cadrul dosarului”, a precizat ofiţerul de presă CNA, Angela Starinschi.

Deputatul liberal-democrat Vlad Filat a fost reţinut preventiv, joi, 15 octombrie, pentru 72 de ore. Acesta este învinuit de faptul că, în perioada 2010-2014, a obţinut şi a extorcat bani şi bunuri în valoare de 250 de milioane de dolari de la omul de afaceri Ilan Shor pentru a-i facilita acestuia dezvoltarea afacerilor. Totodată, Filat i-ar fi asigurat ascensiunea lui Shor, inclusiv prin numirea acestuia în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administrare al Băncii de Economii - exact în perioada când aceasta a fost devalizată. Procurorii admit astfel că o parte din banii obţinuţi de Filat de la Shor reprezintă o parte a „miliardului furat”. Duminică, după 4 ore de deliberări, Judecătoria Buiucani a acceptat demersul procurorilor şi l-a arestat preventiv pe Filat pentru 30 de zile.

Shor, scapă şi nu scapă

În dosarul Filat, omul de afaceri Ilan Shor are statut de martor, care benecifiază „de mai multe protecţii” conform legii. Procurorii anticorupţie precizează, însă, că acest lucru nu-l absolvă de învinuirile care i se aduc în cadrul altor dosare. Astfel, Ilan Shor figurează în calitate de învinuit în mai multe cauze penale care au fost conexate. Ancheta în aceste cauze este aproape de final, iar dosarul lui Shor va fi trimis în judecată după ce oamenii legii vor primi răspuns la un şir de solicitări adresate mai multor instituţii internaţionale.

PLDM a sesizat Curtea Constituţională

Reprezentanţii Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) au depus, ieri, o sesizare la Curtea Constituţională pentru a verifica legalitatea hotărârii Parlamentului privind retragerea imunităţii lui Vlad Filat.

În document sunt specificate încălcările admise de legiuitori la adoptarea hotărârii în cauză, în opinia liberal-democraţilor. În speţă, sunt menţionate violarea prezumţiei nevinovăţiei, încălcarea mai multor prevederi ale Legii despre statutul deputatului, Regulamentului Parlamentului, Legii privind actele legislative, a Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale etc.

Joi, 15 octombrie, toate fracţiunile paralmentare, cu excepţia deputaţilor PLDM, au votat pentru retragerea imunităţii lui Vlad Filat în urma unei sesizări a procurorului general Corneliu Gurin.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”