Se anunţă vremuri grele pentru Angela Merkel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cancelarul federal german, Angela Merkel Foto: Guliver/GettyImages

Cancelarul federal german, Angela Merkel, se confruntă cu critici dure din partea aliaţilor săi ca urmare a rezultatelor dezastruoase înregistrate de partidul ei, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), la alegerile regionale din landul Mecklenburg-Pommerania Inferioară, considerat „copilul sărac“ al Germaniei, notează Deutsche Welle.

Mai precis, mulţi politicieni germani pun acest eşec pe seama politicii uşilor deschise faţă de refugiaţi, pe care Angela Merkel continuă să o promoveze.

Creştin-democraţii s-au clasat duminică abia pe locul trei la alegerile pentru parlamentul regional, obţinând doar 19% din sufragii, cu 1,8% mai puţin ca formaţiunea antiimigraţie Alternativa pentru Germania (AfD), care s-a plasat pe locul doi, după social-democraţi (SPD), care au obţinut 30,6% din sufragii.

Uniunea Creştin-Socială (CSU), aliata bavareză a CDU, a afirmat că scorul înregistrat de creştin-democraţi este rezultatul politicii duse de cancelarul german, ministrul bavarez de finanţe, Markus Söder, afirmând chiar că rezultatul ar trebui să constituie un semnal care să o trezească la realitate.

Mai mult, el a declarat pentru publicaţia „Nürnberger Nachrichten“ că Merkel ar trebui să adopte o linie dură privind migranţii. „Nu mai este posibil să fie ignorate punctele de vedere ale oamenilor cu privire la acest subiect“, a spus el. 

În acest timp, purtătorul de cuvânt pe probleme interne al grupului parlamentar CDU-CSU, Stephan Mayer, a declarat pentru „Huffington Post“ că rezultatele sunt o „catastrofă“, care reprezintă o reacţie la politica lui Merkel privind refugiaţii. 

„Există multe lucruri pe care guvernul federal le-a făcut începând din 2015 în termeni de schimbare a cursului privind politica sa referitoare la refugiaţi, dar se pare că, până acum, aceste informaţii nu au ajuns la mulţi alegători“, a afirmat Mayer.

La Berlin, secretarul general federal al CDU, Peter Tauber, a afirmat că rezultatul este „amar“, însă a subliniat că scorul obţinut de creştin-democraţi în Mecklenburg-Pommerania Inferioară nu va influenţa o posibilă candidatură a Angelei Merkel pentru un al patrulea mandat de cancelar. 

Distanţare de politica lui Merkel

Umilitoarea înfrângere a CDU a avut loc în contextul în care principalele teme ale campaniei electorale au fost reprezentate de integrarea refugiaţilor şi de ameninţarea terorismului islamic, AfD-ul bătând monedă pe problemele cu care se confruntă Germania în aceste privinţe.

Până şi principalul candidat CDU din Mecklenburg-Pommerania Inferioară - Loren Caffier - a încercat, înaintea votului, să se distanţeze de politica lui Merkel, pronunţându-se public împotriva portului de burcă şi a dublei cetăţenii.

„Guvernul federal trebuie să reacţioneze“, a afirmat Caffier, subliniind că, din punct de vedere constituţional, acest for este responsabil de graniţele Germaniei şi de primirea refugiaţilor. Caffier, care nu s-a declarat dispus să demisioneze de la şefia filialei partidului, a afirmat că, în cazul acestor alegeri, a fost vorba de noi circumstanţe, iar rezultatele pozitive obţinute în urma politicilor regionale nici măcar nu au contat, factorul decisiv fiind reprezentat de problema refugiaţilor, chiar dacă migranţii nu au jucat un rol important în Mecklenburg-Pommerania Inferioară.

De celaltă parte, Merkel, aflată la summitul G-20 din China, s-a declarat nemulţumită de rezultat, dar a refuzat şi de această dată să dea înapoi în privinţa refugiaţilor.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie