Sărbătoare naţională în Belgia. Un nou rege este încoronat astăzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Familia regala a Belgiei, fostul rege, Albert al II lea şi fiul său noul suveran Phillippe   FOTO Reuters

Regele Albert al II-lea al Belgiei a abdicat după 20 de ani de domnie, într-o ceremonie organizată la Palatul Regal din Bruxelles, în favoarea fiului său mai mare Philippe, care va deveni duminică la prânz al şaptelea suveran din istoria ţării, relatează AFP.

Albert al II-lea, în vârstă de 79 de ani, a semnat actul de abdicare în cadrul unei ceremonii transmise în direct la televiziune, în Palatul Regal din Bruxelles, în prezenţa Guvernului şi Corpurilor constituite. Albert este primul monarh belgian care se retrage de bunăvoie „predând ştafeta" fiului său mai mare Philippe, în vârstă de 53 de ani, în pofida unor îndoieli ale populaţiei cu privire la capacitatea acestuia din urmă de a domni.

Philippe va deveni al şaptelea rege al Belgiei (13.00, ora României), după prestarea jurământului, în cele trei limbi oficiale (olandeză, franceză şi germană), în faţa membrilor camerelor reunite ale Parlamentului. El va purta, potrivit unei tradiţii, o uniformă militară şi se va aşeza pe tron, dar nu avea nici coroană şi nici sceptru, atribute regale necunoscute Belgiei. În primul rând se vor afla cei patru copii ai lui Philippe şi ai foarte popularei Mathilde, inclusiv prinţesa Elisabeth, care preia, la vârsta de aproape 12 ani, titlul de moştenitoare a tronului.

Cuplul regal va ieşi, ulterior, în balconul Palatului, după care va asista la tradiţionala defilare militară şi la cea populară, la care sunt aşteptate câteva sute de mii de persoane, în centrul Bruxelles-ului.

Niciun cap încoronat din străinătate nu a fost invitat, „potrivit tradiţiei în Belgia, unde regele depune jurământul în faţa naţiunii reprezentate de Parlament", a declarat un purtător de cuvânt al premierului Elio Di Rupo.

Noul suveran a început deja să primească mesaje de felicitare.

Secretarul de Stat american John Kerry i-a adus un omagiu lui Albert al II-lea, care „a servit în mod admirabil poporul belgian în timpul domniei sale de 20 de ani".

Regele Albert al II-lea şi-a luat rămas bun, sâmbătă, îndemnându-i pe belgieni la „coeziune", în contextul unor disensiuni puternice între flamanzi şi valoni, şi să fie uniţi în jurul fiului său mai mare Philippe, care urcă pe tron duminică, de Ziua Naţională a Belgiei, relatează AFP.

După 20 de ani domnie, Albert al II-lea a susţinut, ca rege, un ultim discurs sobru, pe un ton grav şi totodată optimist. Belgia poate „înfrunta viitorul cu încredere", deoarece a „găsit un nou avânt atât pe plan intern, cât şi european" în ultimii ani, a declarat el, în acest discurs televizat.

În acest discurs, Albert al II-lea le-a cerut belgienilor să „îi înconjoare pe viitorul rege" şi pe „viitoarea regină Mathilde" cu o „colaborare activă" şi „susţinerea" lor. „Vor forma un excelent cuplu în serviciul ţării noastre şi se vor bucura de toată încrederea mea", a dat el asigurări.

Regele, a cărui domnie a fost marcată de două mari crize politice între flamanzi şi francofoni, a recunoscut că Belgia nu este „întotdeauna uşor de guvernat". Din fericire, „simţul compromisului constructiv" al majorităţii liderilor săi politici i-a permis să depăşească obstacolele şi să se transforme „dintr-un stat unitar într-un stat federal".

„Sunt convins că păstrarea coeziunii statului nostru federal este vitală, nu doar pentru calitatea vieţii noastre împreună (...), ci şi pentru păstrarea bună stării noastre a tuturora", a adăugat el.

Acest mesaj este adresat în mod expres Flandrei, în care se află aproape 60% din populaţia belgiană şi în care separatiştii constituie principala forţă politică. Un nou avans al acestora este aşteptat în alegerile legislative din 2014.

Mai multe pentru tine:
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie