Salah Abdeslam, scos din închisoarea Fleury-Mérogis şi trimis în Belgia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salah Abdeslam la proces: schiţă de Benoit Peyroucq FOTO AFP

Salah Abdeslam, condamnat la închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării în Franţa, cu privire la atentatele teroriste de la Paris, la 13 noiembrie 2015, a fost scos miercuri din închisoarea Fleury-Mérogis, în Essonne, pentru a fi transferat către Belgia, unde urmează să fie judecat - începând din octombrie - cu privire la atentatele de la Bruxelles, în martie 2016, potrivit unor surse apropiate dosarului, relatează AFP.

El a fost scos din închisoare miercuri dimineaţa, între ora locală 8.00 (9.00, ora României) şi 8.30 (9.30, ora României) de către membri din cadrul Grupului de Intervenţie al Jandarmeriei (GIGN), şi a fost condus către un aeroport, de unde urma să fie trmis în Belgia, potrivit acestor surse.

Salah Abdeslam urmează să fie încarcerat într-o închisoare belgiană, în vederea deschderii unui nou maraton judiciar - începând de la 10 octombrie -, un proces al atentatelor de la Bruxelles, la 22 martie, soldate cu 32 de morţi, organizate de aceeaşi celulă jihadistă a grupării Statul Islamic (SI) care a comis atentatele de la 13 noiembrie 2015 în Franţa.

Acest proces poate dura până în vara lui 2023.

La 29 iunie, după aproape zece luni de proces ”istoric”, Salah Abdeslam a fost condamnat la închisoare pe viaţă, de către o Curte Specială cu Juraţi, la Paris, cu privire la rolul pe care l-a jucat în atentatele de la 13 noiembrie 2015 la paris şi Saint-Denis, soldate cu 130 de morţi şi sute de răniţi.

El a devenit a cincea persoană din Franţa condamnată la această pedeapsă, cea mai dură prevăzută de Codul Penal francez, care nu prevede posibilitatea unei eliberări. El nu a făcut apel împotriva hotărârii, iar condamnarea a rămas definitivă.

Curtea l-a găsit pe acest francez, în vârstă de 32 de ani, singurul membru în viaţă al comandourilor jihadiste care au ucis 130 de oameni şi au rănite alţi câteva sute la Paris şi Saint-Denis, vinovat de faptul că a fost ”coautorul” unei ”scene unice a crimei”, la Stade de France, pe terase pariziene şi la sala de concerte Bataclan.

Ceilalţi 19 acuzaţi - dintre care şase au fost judecaţi în absenţă, cinci consideraţi morţi - au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între doi ani de închisoare şi închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării. Niciunul dintre ei nu a făcut apel împotriva hotărârii.

În procesul atentatelor teroriste de la Bruxelles, Salah Abdeslam urmează să fie judecat împreună cu alţi patru acuzţai de la Paris - Mohamed Abrini, ”omul cu pălărie”, suedezul Osama Krayem, tunisianul Sofien Ayari şi belgiano-marocanul Ali El Haddad Asufi.

Şi aceştia urmau să fie transferaţi în Belgia.

Mohammed Abrini a sosit în Belgia marţi şi a fost încarcerat într-o închisoare belgiană, declară AFP surse apropiate dosarului şi unul dintre avocaţii acestuia, Stanislas Eskenazi.

Salah Abdeslam a fost arestat în Belgia la 18 martie 2016, după mai multe luni de fugă. El a fost predat definitiv Franţei în virtutea unui mandat de arestare european, o lună mai târziu,

El urmează să se întoarcă în Franţa pentru a-şi ispăşi pedeapsa, după procesul din Belgia.

După ce toate condamnările vor deveni definitive, îi va fi imposibil juridic să ceară să-şi ispăşească pedeapsa în Belgia, unde a crescut şi unde se află familia sa.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete