Rusia trimite vehicule blindate şi peste 20 de camioane de muniţii în Donbas

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kievul avertizează că Moscova livrează de zor arme şi combustibil forţelor separatiste proruse din Donbas, o regiune din sud-estul Ucrainei afectată de mai bine de şase ani în război.

Începând din 15 iunie, Rusia a trimis aproximativ 4.500 de tone de combustibil, peste 20 de camioane cu muniţii şi vehicule blindate în zonele ocupate de separatiştii proruşi din Donbas, scrie ukrinform.net, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării.

„Rusia continuă să furnizeze arme, muniţii, combustibil, uleiuri şi diverse echipamente militare forţelor de ocupaţie din Doneţk şi Luhansk. Aceste transporturi sunt făcute prin sectoarele de frontieră care nu se află sub controlul Ucrainei. Începând cu 15 iunie, aproximativ 4.500 de tone de combustibil şi peste 20 de camioane cu muniţii şi echipamente militare au fost livrate” în cele două regiuni, a declarat marţi Dmitro Huţuliak.

Pe lângă aceste transporturi, Rusia a furnizat şi vehicule blindate reparate la uzine din cadrul complexului său militar-industrial.

În ciuda probelor, Rusia neagă informaţiile referitoare la sprijinul militar şi logistic pe care îl acordă forţelor separatiste din Donbas.

Izbucnită în aprilie 2014, la scurt timp după anexarea Crimeei de către Rusia, rebeliunea separatistă din estul Ucrainei s-a soldat până acum cu peste 13.500 de morţi.

Potrivit Kievului, Rusia nu se va limita la anexarea Crimeei şi la susţinerea separatiştilor din Doneţk şi Luhansk, ci ia în calcul şi alte acţiuni ostile împotriva statului ucrainean. Avertismentele în acest sens s-au înmulţit în ultimele luni, marcate de o intensificare a mobilizării armatei ruse la graniţa cu Ucraina şi de îngrijorări faţă de epuizarea rezervelor de apă potabilă ale Crimeei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată