Românii, cei mai exploataţi în Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România se află în fruntea listei ţărilor cu cel mai mare număr de persoane exploatate la locul de muncă din Spania. Aşa reiese din studiul care prezintă o analiză a cazurilor de exploatare

România se află în fruntea listei ţărilor cu cel mai mare număr de persoane exploatate la locul de muncă din Spania. Aşa reiese din studiul care prezintă o analiză a cazurilor de exploatare a persoanelor care muncesc în această ţară.
 
Din cele 3.817 cazuri consemnate oficial între anii 2001-2006, cetăţenii din România au fost implicaţi în 970, ceea ce reprezintă cea mai ridicată cifră. Pe poziţia secundă se află Marocul (925 de cazuri), urmat de Spania (730 de cazuri).
 
Dacă în 2001 s-au înregistrat doar patru cazuri cu cetăţeni români, în anii următori, creşterea a fost progresivă, ajungându-se la 310 cazuri în anul 2004 şi 309 cazuri în anul 2005.

”Cazul România”

Sectorul agricol a fost identificat ca zona în care se întâlnesc cele mai multe cazuri de exploatare a imigranţilor. La pagina 98 a studiului, este prezentat ”Cazul România”.

Este povestea unui tînăr introdus ilegal în Spania înainte de 1 ianuarie 2007, de un grup de ţigani. Acestuia i se confiscă paşaportul, i se impută o datorie de 1.000 de euro pentru călătorie şi este obligat să muncească pentru ţigani. Este plătit cu doi euro pe zi, mănâncă resturi de mâncare şi este ameninţat, lovit şi insultat permanent.
 
Cazul lui urma să fie prezentat joi pe postul naţional de televiziune TVE, ca promovare a luptei împotriva exploatării persoanelor. În perioada următoare, vor urma alte cazuri şi vor fi difuzate spoturi publicitare.

Bărbaţii sunt cei mai vizaţi

Conform studiului, profilul majoritar al victimelor este:  un bărbat de vârstă medie, care nu ştie să vorbească limba spaniolă şi cu un nivel educativ scăzut în ţara de origine. Exploatarea femeilor se realizează în domenii de activitate ca servicii “în casă” sau agricultura şi de cele mai multe ori se încheie cu exploatarea sexuală a acestora.
 
Conform estimărilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii, în întreaga lume există 2,45 milioane de persoane exploatate. Dintre acestea, 43% sunt victime ale exploatării sexuale, 32% ale exploatării la locul de muncă şi 25% - care se pot încadra în ambele cazuri.
 
Structurat pe şase capitole, studiul a avut la bază realizarea a 34 de interviuri cu specialişti din Madrid, Cataluñia, Almeria şi Valencia.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute