Regele Spaniei face apel la respectarea „principiilor morale şi etice“ în plin scandal care-l vizează pe tatăl său, Juan Carlos VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE

Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, a făcut apel joi, în discursul de Crăciun, la respectarea "principiilor morale şi etice", o aluzie la scandalurile care îl vizează pe tată său Juan Carlos, scrie AFP.

"Deja în 2014, la întronizarea mea, în faţa Parlamentului, m-am referit la principiile morale pe care cetăţenii le aşteaptă de la noi. Principii care ne privesc pe toţi, fără excepţie, şi care prevalează asupra tuturor consideraţiilor de orice natură, inclusiv personale sau familiale", a declarat monarhul. 

"În acord cu convingerile mele, acest lucru a coincis mereu cu felul în care mi-am conceput responsabilităţile ca şef al Statului în spiritul reformei care mi-a inspirat domnia din prima zi", a adăugat el. 

Acest scurt pasaj a fost singura referire a lui Felipe al VI-lea la tatăl său, niciodată numit în discurs, care s-a exilat în august în Emiratele Arabe Unite şi face obiectul a trei anchete judiciare.  

Difuzată în fiecare an la televiziune, această alocuţiune era foarte aşteptată după un an dificil pentru imaginea monarhiei spaniole, dublată de grava criză economică şi socială provocată de pandemia de Covid-19. 

În martie, în faţa indiciilor despre existenţa unei averi ascunse a lui Juan Carlos în străinătate, Felipe al VI-lea a renunţat la moştenirea tatălui său şi i-a retras indemnizaţia anuală, estimată la aproape 200.000 de euro.

Juan Carlos a achitat la începutul lui decembrie 678.393 de euro cu scopul de a încerca să evite acuzaţii pentru spălare de bani în cadrul unei anchete privind folosirea de conturi bancare pe numele unui antreprenor mexican şi a unui ofiţer spaniol al Forţelor Aeriene.  

Două alte anchete îl vizează pe fostul rege, care a domnit din 1975 şi a abdicat pe fondul scandalurilor în 2014.                

Una dintre acestea vizează să stabilească dacă a primit comision în cadrul atribuirii unei firme spaniole contractul pentru construcţia unei căi ferate de mare viteză în Arabia Saudită, în 2011.

În centrul acestui caz figurează un virament de 100 de milioane de dolari către Juan Carlos, potrivit cotidianului elveţian La Tribune de Genève, primiţi în 2008 de fostul rege saudit Abdallah într-un cont din Elveţia. 

Cealaltă anchetă a fost deschisă după un raport al serviciului de prevenire a spălării de capital şi încredinţată Tribunalului suprem, singurul abilitat să judece un fost suveran. 

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video