Războiul din Ucraina. Putin şi Macron vorbesc din nou la telefon. Vizită învăluită în secret a premierului israelian la Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele rus Vladimir Putin şi cel francez Emmanuel Macron au vorbit din nou la telefon duminică, într-un apel care a durat o oră şi 45 de minute, a spus preşedinţia franceză.

Încă nu s-au oferit detalii despre ceea ce s-a discutat. Ambii lideri au vorbit joi la telefon, o discuţie care l-au lăsat pe Macron cu impresia că scopul lui Putin este să cucerească întreaga Ucraină, potrivit unui oficial francez.

Macron este unul dintre cei  câţiva lideri mondiali care au discutat cu Putin în ultimele zile în speranţa de a negocia o încetare a focului în Ucraina.

Duminică, Putin a mai vorbit cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care a făcut apel la o încetare urgentă a ostilităţilor.

Potrivit Kremlinului, Putin i-a spus lui Erdogan că negociatorii Ucrainei ar trebui să adopte o „abordare mai constructivă” la discuţii, „ţinând cont pe deplin de realităţile din teren”.

„S-a subliniat că suspendarea operaţiunii speciale, cum iăi spune Putin, răsboiul de fapt,  este posibilă numai dacă Kievul opreşte operaţiunile militare şi îndeplineşte cerinţele ruseşti binecunoscute”, a spus Kremlinul. Rusia a numit invazia sa o „operaţie specială”.

Vizita învăluită în secret a premierului israelian la Putin

Premierul israelian Naftali Bennet s-a întâlnit sâmbătă la Kremlin cu preşedintele rus Vladimir Putin, o întâlnire misterioasă în plin Sabat evreiesc (ziua odihnei săptămânale instituită de religia iudaică – n.r.), care continuă să fie învăluită în secret, scrie duminică agenţia de presă israeliană TPS.

Ministrul construcţiilor şi locuinţelor Zeev Elkin, care are o experienţă semnificativă în întâlnirile cu Putin, a fost şi el prezent la întrevedere şi a ajutat la translaţie. În vizita sa la Moscova, Bennett a mai fost însoţit şi de consilierul pe probleme de securitate naţională şi director al Consiliului Securităţii Naţionale, Eyal Hulata, şi de consilierul diplomatic Shimrit Meir.

După întâlnirea cu Putin de la Kremlin, Bennett a vorbit de două ori cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu şeful statului francez Emmanuel Macron. Consilierul de presă al lui Zelenski, Serghei Nikiforov, a declarat că „nimic nou nu a rezultat în urma reuniunii” de la Kremlin şi că Kievul aşteaptă o întâlnire directă între Zelenski şi Putin. Apoi, Bennett a zburat la Berlin pentru a-l întâlni pe cancelarul german Olaf Scholz. Cei doi au căzut de acord să rămână în contact strâns şi s-au angajat să acţioneze pentru încheierea conflictului din Ucraina cât mai repede cu putinţă, potrivit lui Hebestreit.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €